Duminică, 07 Iunie 2026

Parlamentarii ar putea aproba bugetul de stat până la 20 ianuarie

de Cuget Liber Luni, 28 Decembrie 2009 263 1 min citire
Conducerea Parlamentului urmează să stabilească, cel mai probabil mâine, calendarul votului asupra proiectului Legii bugetului de stat pe 2010, în condițiile în care proiectul a fost deja transmis, mai multe variante de dezbatere fiind deja discutate în ședința Birourilor permanente.
Guvernul a transmis pe 24 decembrie la Parlament proiectul Legii bugetului de stat pe 2010 și pe cel al bugetului asigurărilor sociale.
Săptămâna trecută, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase (PD-L), a sugerat ca votul asupra Bugetului de stat pe 2010 să aibă loc până pe data de 16 ianuarie, însă secretarul Biroului Permanent al Camerei, Valeriu Zgonea (PSD), a explicat faptul că parlamentarii au nevoie de timp pentru a face amendamente proiectului de Lege, înainte ca acesta să fie trimis comisiilor de specialitate pentru dezbatere, fapt ce ar însemna prezentarea bugetului în plen cel mai devreme pe 20 ianuarie.
"Nu poți să le ceri parlamentarilor ca între 30 decembrie și 3 ianuarie să stea de Revelion și să facă amendamente, pentru că nu le răspund primarii ca să le dea amendamente, și nu pot discuta nici cu consiliile județene, că bănuiesc că toți, indiferent de culoare politică, au discuții cu județele lor", a explicat Zgonea.
Zgonea a mai spus că, în aceste condiții, Parlamentul poate convoca o ședință extraordinară pentru a dezbate Bugetul cel mai devreme pe 16 sau 17 ianuarie.
Articolul anterior Liberalii se pregătesc să lanseze un candidat - surpriză pentru Primăria Constanța
Articolul următor Senatul a adoptat doar opt propuneri legislative dintre cele înregistrate în sesiunea de toamnă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei