Duminică, 07 Iunie 2026

Parlamentarii social-democrați, întâlnire cu sindicatele pe tema voucherelor de vacanță

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 09 Septembrie 2017 156 < 1 min citire
Parlamentarii social-democrați, întâlnire cu sindicatele pe tema voucherelor de vacanță
Senatorii Tit-Liviu Brăiloiu și Ștefan Mihu, împreună cu deputatul George Gabriel Vișan, au participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții sindicatelor pe tema acordării voucherelor de vacanță.
Ion Caraignat, liderul Cartel Alfa Constanța, Gabriel Barbu, președintele Sindicatului Unit Dunăre Marea Neagră din cadrul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile S.A. și Silviu Stanciu, președintele Federației Sindicatelor Transconex Port Constanța, au solicitat parlamentarilor constănțeni modificarea OUG nr. 46/2017.
" Ne dorim ca regiile autonome și companiile naționale, doar cele care înregistrează profit, să poată acorda vouchere de vacanță până la șase salarii", a declarat Ion Caraignat, președintele Cartel Alfa Constanța.
Propunerea a fost discutată cu cei trei parlamentari social-democrați, urmând ca în perioada imediat următoare aceștia să susțină în Camera Deputaților, respectiv în Senat, modificarea OUG 46/2017.
Taguri
Articolul anterior Uraganul Irma s-a intensificat la categoria 5 și a ajuns în Cuba. Peste un sfert din populația Floridei a primit ordin de evacuare
Articolul următor Brâul Maicii Domnului, adus spre închinare elevilor din Cumpăna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei