Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Partidul Poporului din Constanța susține medicii de familie

de Carmen MOCANU Miercuri, 11 Mai 2011 663 < 1 min citire
Partidul Poporului din Constanța susține medicii de familie
Jeni Arecco
Reprezentanții filialei județene Constanța a Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) au făcut public faptul că sunt alături de corpul medical, farmaciști și pacienți, dar mai ales de medicii de familie, în această perioadă de criză prin care trece sistemul sanitar românesc.
Medicul Jeni Arecco, de la Departamentul de Sănătate al organizației, a declarat că noul contract cadru transformă medicina primară într-o practică birocratică.
"Se plafonează prescripțiile medicale. Medicul are un buget orientativ în care trebuie să se încadreze la prescrierea rețetelor. Cozile de la farmacii se mută în primele zile la cabinetele medicilor de familie. Pacientul care se îmbolnăvește la începutul lunii beneficiază de rețetă pentru că sunt fonduri, dar cel care se îmbolnăvește la sfârșitul lunii nu știe dacă mai găsește fonduri", a declarat Jeni Arecco.
Ea a mai precizat că o altă problemă este cea în care se limitează numărul de consultații efectuate de medic la 20 pe zi, iar al 21-lea pacient poate lua rețeta doar cu bani.
Articolul anterior Pedeliștii constănțeni nu s-au decis cui să acorde votul la președinția partidului
Articolul următor Alianța dintre PNL și PSD este împotriva naturii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei