Duminică, 07 Iunie 2026

Pe cine va susține PSD la prezidențiale? Dragnea nu respinge candidatura lui Tăriceanu

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 29 Decembrie 2018 771 < 1 min citire
Pe cine va susține PSD la prezidențiale? Dragnea nu respinge candidatura  lui Tăriceanu
Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, joi seară, că nu respinge varianta unei candidaturi a liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pentru alegerile prezidențiale, important fiind ca viitorul președinte să fie un candidat comun al celor două partide care formează coaliția de guvernământ.
"Intenționez să ajungem într-un timp rezonabil - și eu, și domnul Tăriceanu, și cele două partide - la concluzia că trebuie să fie un candidat unic și după momentul acela vom și stabili cine are cele mai mari șanse. Nu resping nicio variantă, nu resping varianta nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu, nici cu altcineva. Cine vom constata că are cele mai mari șanse, pentru că domnia lui Iohannis trebuie să înceteze. Încă cinci ani cu Iohannis înseamnă dezastru pentru România", a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.
El a menționat că obiectivul social-democraților pentru alegerile prezidențiale este ca viitorul președinte să fie candidatul PSD-ALDE.
Taguri
Articolul anterior Ludovic Orban: "Dragnea președinte? O glumă proastă"
Articolul următor Sfântul Vasile, păzitorul de duhuri, prima sărbătoare din 2019

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei