Noul președinte interimar al Organizației Județene a PD-L Constanța, Mircea Banias, a anunțat, aseară, după ședința Biroului Permanent Județean, că aspiranții democrat-liberali la fotoliile de parlamentari sunt convocați astăzi la o ședință. Este vorba de 23 de pedeliști care și-au exprimat intențiile de candidatură, mulți dintre ei, potrivit explicațiilor lui Banias, pretendenți la mai multe colegii.
- Publicitate -
"Toți candidații au fost convocați într-o ședință care va avea loc astăzi, la ora 11. Trebuie să știm pe cine mizăm, pentru că unii dintre ei și-au exprimat intenția pentru mai multe colegii. Ori este necesar să știm dacă renunță la unele dintre ele și, în definitiv, cum se vor orienta până la urmă", a explicat el. Potrivit lui Banias, lista ar urma să fie înaintată astăzi conducerii naționale a partidului, existând posibilitatea ca în urma discuțiilor să nu se mai regăsească toți cei 23 de candidați. Printre aspiranți se regăsesc fostul lider interimar al PD-L Constanța, Ion Popescu, Mircea Banias, Lauren-țiu Mironescu, Mircea Iustian, dar și foști edili din județ, așa cum este cazul lui Zanfir Iorguș și Tudorel Calapod.
BPJ, în județ
În spiritul unei politici a consensului pe care Mircea Banias și-a asumat-o, ședințele de BPJ vor fi organizate de acum înainte, atât la sediul Organizației Județene, cât și în județ. "Începând de acum, BPJ- urile vor fi susținute, alternativ, atât la sediu, cât și în județ", a afirmat Banias. Mai mult decât atât, acesta a menționat că, în cadrul ședinței de ieri s-a discutat și despre activitatea viitoare a BPJ- ului. "Eu voi începe deplasările în județ, mă voi întâlni cu toți președinții organizațiilor locale, pentru că unii dintre ei nu mă cunosc", a declarat liderul PD-L.
Activitatea Organizației Județene a PD-L Constanța pare, așadar, să reintre pe un făgaș normal. Un pas în sensul acesta a fost făcut și ieri după amiază, dacă ținem cont de fap-tul că BPJ-ul s-a reunit chiar la sediul Organizației Județene, și nu la cel al Organizației Municipale, așa cum obișnuiau în ultima vreme pedeleii.
Chirilă așteaptă întâlnirea cu Boc
Constantin Chirilă, unul dintre liderii mișcării protestatare din ultima vreme din partid, nu a fost însă prezent la ședința de aseară. Și asta cu toate că Biroul Permanent Național al PD-L îl desemnase luni prim-vicepreședinte în biroul condus de Banias. În ceea ce privește preluarea funcției de prim vicepreședinte al partidului de către Chirilă, Mircea Banias a ținut să precizeze: "Chirilă nu poate fi prim vicepreședinte atâta timp cât el nu este membru de partid sau cât contestația depusă de el nu a fost soluționată". Președintele interimar a declarat, de asemenea: "Am discutat cu domnul Chirilă și a dat de înțeles că se mai gândește. Nu a dat un răspuns, nu a spus dacă acceptă sau nu". De reținut este faptul că Banias a reiterat ieri poziția exprimată luni de Chirilă, potrivit căreia acesta din urmă va lua o decizie definitivă doar ulterior unei discuții cu liderul național al PD-L, Emil Boc. "La sfârșitul acestei săptămâni este posibil ca domnii Boc și Theodor Stolojan să se afle la Constanța, pentru că au promis că se vor ocupa îndeaproape de filiala de aici. Sau, la fel de posibil este ca o delegație a BPJ, condusă de mine, dar și alături de Chirilă, să se întâlnească la București cu conducerea partidului", a mai precizat Banias.
Moisoiu, exclus definitiv
Cât privește sancțiunile cu excluderea din partid care au marcat, în ultimul timp, organizația PD-L Constanța, recent confirmatul lider interimar a apreciat că el, personal, nu este în măsură nici să ridice, nici să mențină vreo sancțiune. "Comisia Județeană pentru Statut, Etică și Litigii va soluționa, până la finele acestei săptămâni, contestațiile depuse", a mai declarat el.
Una dintre excluderile definitive este, însă, potrivit lui Banias, cea a lui Dănuț Moisoiu: "Moisoiu este singurul care a depus contestație la Comisia Națională pentru Statut, Etică și Litigii. Comisia a respins însă contestația sa. Moisoiu este, deci, definitiv exclus din partid", a mai afirmat el.