Vineri, 05 Iunie 2026

Pentru ce funcții se vor bate "greii" Constanței

de Alexandra BĂLAN Marţi, 10 Aprilie 2012 1796 4 min citire
Campania electorală se apropie, actorii politici se pregătesc de zor de marele moment: întâlnirea cu votanții. Liderii politici, președinții de partide sunt cei mai frământați de emoțiile cabinelor de vot, adevăratul lor test fiind dat în fața electoratului. De aceea, succesul sau insuccesul într-o astfel de competiție poate marca decisiv cariera politică ulterioară. Majoritatea liderilor locali și-au anunțat deja intențiile cu privire la funcția pe care ar dori să o dețină după scrutinul din 2012. Fie că este vorba de postul de primar al municipiului, cel de președinte al CJC, de un "simplu" post de consilier, sau de parlamentar, șefii partidelor din județ știu deja ce vor, atât de la alegerile locale, cât și de la cele parlamentare.
PDL: un primar și un parlamentar
Despre președintele PDL de la județ, Cristian Gigi Chiru, se știe deja unde țintește. Chiru a anunțat de o bucată bună de vreme că vrea să-l dea jos pe Radu Mazăre din scaunul de primar, toate acțiunile și proiectele sale din ultima perioadă fiind ghidate în acest sens. Liderul pedeliștilor din județ a înființat deja o Primărie a Constănțenilor și luptă pentru a demonstra că actualul edil al municipiului trebuie înlocuit din funcție.
Referitor la intențiile președintei organizației municipale, Maria Stavrositu, cuvântul de ordine pentru candidatura acesteia este "continuitate". Stavrositu a menționat că va candidat pentru un post de parlamentar, fie că va fi vorba de scaunul de senator sau cel de deputat, pentru că, spune ea, vrea să-și continue proiectele aflate în desfășurare.
Dragomir candidează în toamnă
Președintele organizației județene a PNL, Gheorghe Dragomir, spune că cel mai probabil va candida la alegerile parlamentare pentru un nou mandat de deputat. Totuși, a specificat liderul liberal, până la luarea unei decizii în acest sens, este important ca legea care ar guverna desfășurarea acestui scrutin să fie definitivată.
"Nu știm când vor avea loc aceste alegeri și cum se vor desfășura. Dacă va fi pe colegii, sau se va proceda în alt mod. Când aceste aspecte vor fi stabilite concret, atunci pot lua o decizie oficială. Nu vreau să candidez nici pentru președinția României, nici pentru un post de primar. Cel mai probabil voi candida pentru Parlament, pentru un nou mandat de deputat", spune Dragomir.
Referitor la o eventuală candidatură a colegului său de partid, președintele organizației municipale, Victor Manea, Dragomir a specificat: "Nu mi-a spus că ar intenționa să candideze pentru vreo funcție. Dânsul este ocupat cu gestionarea situațiilor interne din partid".
Mazăre, candidat la Primărie
Deși multă vreme s-a zvonit că social-democrații constănțeni îl pregătesc pe actualul vice al Constanței, Decebal Făgădău, ca să poată prelua funcția de primar, se pare că Mazăre nu este încă pregătit pentru o astfel de schimbare. În urmă cu două zile acesta și-a reconfirmat candidatura la Primăria Constanța, într-un interviu acordat unui post de televiziune central.
Liderul de la municipiu al PSD, Lucian Băluț, spune că cel mai probabil va candida pentru un post de consilier local, menționând că se gândește la alegerile parlamentare, însă acolo lucrurile sunt "mai delicate".
"În ceea ce privește alegerile parlamentare, mi-e greu să mă pronunț. Nu știm exact când vor avea loc, nu știm care va fi legea, ce modificări vor interveni până atunci. La alegerile locale mă gândesc să candidez pentru un post de consilier local", a explicat Băluț.
PNȚCD: atac pe toate fronturile
În ceea ce îi privește pe tărăniștii din județ, candidaturile președintelui organizației județene, Tudor Chesoi, și a liderului organizației municipale, Andrei Gheorghe, nu sunt definitivate. Chesoi a explicat că, în contextul alianței încheiate la nivel local cu PDL, cel mai probabil va candida pentru un post de consilier local. Totuși, a menționat liderul PNȚ, în cazul în care nu se va găsi un candidat optim pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, va trebui să se "sacrifice" chiar el.
Potrivit lui Chesoi, președintele organizației municipale, doctorul Andrei Gheorghe, va candida pentru funcția de consilier județean.
Conducerea CJC, cel mai râvnit post
Se pare că o bună parte dintre partidele constănțene vor merge pe aceeași formulă cu președintele organizației județene candidat la CJC și cu cel de la municipiu lansat în cursa pentru un scaun de consilier.
Noul lider al PRM, Radu Comănici, face calcule de când a fost repus pe funcție, poate, poate îi iese de un post de președinte la CJC. Comănici a menționat că țintește spre postul de lider al CJC, însă menționează că s-ar mulțumim și cu un scaun de consilier.
Președintele organizației municipale, Maria Rusu, spune că și-ar dori măcar un post de consilier local.
Președintele PPDD, Gheorghe Slabu, va candida tot pentru șefia Consiliul Județean Constanța, în timp ce colegul său, Victor Cruceru, liderul PPDD-iștilor din municipiu va încerca să obțină un post de consilier în cadrul CLM Constanța.
UNPR încă face strategii
Contactat telefonic, președintele UNPR, George Lipoveanu, a afirmat că încă nu a luat o decizie cu privire la o eventuală candidatură. Lipoveanu a specificat că nici președintele de la municipiu, Mihai Onciu, nu s-a hotărât încă pentru ce funcție va candida. Totuși, a menționat liderul UNPR, în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 18.00, membrii Biroului Județean se vor întruni în ședință pentru a stabili care va fi strategia pentru alegerile de anul acesta.
Taguri
Articolul anterior Taxa pe clădiri și teren, plătită și de chiriașii imobilelor de la stat
Articolul următor Deputații PDL vor ca femeile să fie obligate la consiliere dacă vor să facă avort

Comentează știrea

4D
10 aprilie 2012
"Greii" sunt cam... usori!

"Greii" Constantei sunt cam usori! Cu procente de 1-3% ei au doar putin mai mult ca mine! Unu' singur este cu adevarat greu: Mazare!

constantean
10 aprilie 2012
CHIRU cel mai tare

Cu siguranta GIGI CHIRU este in momentul de fata cel mai important om politic din judet,este presedintele partidului aflat la guvernare.Pe 10 iunie trebuie sa schimbam soarta orasului,trebuie sa scapam de mafiotii astia tupeisti,vom vota CHIRU.

un alt constantean
10 aprilie 2012
grei?

daca GIGI CHIRU e cel mai important om poitic al judetului, ca deh e presedintele partidului aflat la guvernare, adica cel care ne-a distrus, sa ma ierte Dumnezeu, dar doar tampiti sa fim sa il votam. E adevarat ca nici nu avem alternativa dar nu putem vota un mincinos care se face ca prin propria fundatie, unde spala bineinteles niste bani, promoveaza asa zise proiecte umanitare. Cat despre constanteanul care ne indeamna sa iesim pe 10 iunie la vot cred ca e ultimul PDL-ist in viata sau chiar Gigi Chiru in persoana.

costin
10 aprilie 2012
MAI BINE CU CHIRU CARE VA AVEA ECHIPA DE TINERI

MAI BINE CU CHIRU CARE SPER CA VA AVEA ECHIPA DE TINERI SCOLITI DECAT CEI BATRANI FARA CARTE CARE AU NENOROCIT DE TOT ORASUL, NUMAI ASA VOM AVEA SANSE LA O VIATA BUNA. ARZAND TOT CE E VECHI SI CARE SUGRUMA TOATE INSTITUTIILE JUDETULUI.

boc
10 aprilie 2012
ospatarul gigi chiru

eu il votez pe ospatar, chiar daca e zero barat. Mazare e doctor docent pe langa ospatarul chiru!

nini
10 aprilie 2012
jos pdl

Mazăre 89% în sondaje, iar ospătarul gigi chiru 2%. Asta spune tot!!!! pdl va ajunge la groapa de gunoi a istoriei pt felul în care și-a bătut joc de țara asta!!!

Andrada
13 aprilie 2012
Hotarata

Fara nicio ezitare, voi vota Gigi Chiru..OMUL!! Nu fac politica, nu sunt nici pensionara si nici bugetara, sunt studenta ! Votul este un act de incredere intr-un om si nimic altceva. Noi toti ar trebui sa votam oameni cu suflet si deabia apoi sa gandim politic, altfel sunt convinsa ca vom da gres!

Adi
9 mai 2012
Sunt de acord

Tocmai pt ca a fost ospatar s-ar putea sa cunoasca mai bine drumul pe care a urcat...si sa se poata pune in locul nostru ca sa ne dea ce avem nevoie ,nu pomana lunara.Unii s-au nascut cu $ si euro in mana si le e usor sa puna etichete.De ce sa nu aibe tinerii posibilitatea de a-si ajuta bunicii aflati in dificultati??Sunt de acord cu Andrada...votez Gigi Chiru OMUL pentru ca-mi inspira incredere.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei