Președintele Traian Băsescu a declarat că s-a apucat de politică doar după ce a devenit un excelent profesionist, scrie RomaniaLibera.ro.
- Publicitate -
"Un domn ministru spune, nici mai mult, nici mai puțin, că am obținut un masterat și că l-am plagiat. Vreau să vă spun că nu am făcut, niciodată, un masterat. Singurul lucru menționat în CV-ul meu, este absolvirea Cursurile Avansate de Management în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat.
Eu nu am nevoie de masterate false și de doctorate false ca să am sentimentul că profesional sunt un om împlinit. Am făcut pur și simplu niște cursuri de trei luni de management avansat. Nu s-au finalizat cu nicio lucrare", a precizat președintele, citat de România Liberă.
Eu am atins vârful profesional al carierei mele pe ceea ce am știut să fac: am navigat 14 ani, am făcut serviciu pe cele mai înalte și mai riscante nave ale țării. Eu nu m-am apucat de politică înainte să fiu un excelent profesionist. Nu poți reuși în politică dacă nu poți reuși în viață", spune Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a declarat că îi invită pe cei care nu au reușit în profesie și își împodobesc cariera politică cu tot felul de titluri furate să renunțe la politică.
"Îi invit pe cei care nu au reușit în profesie și își împodobesc cariera politică cu tot felul de titluri furate să renunțe la politică. Nu poți să fii un profesionist mediocru sau neafirmat și să vrei să fii important în politică, când tu nu ai reușit în viață", a spus Traian Băsescu.
"Nu mă refer la nimeni anume, am observat în viața politică românească că sunt foarte mulți politicieni care nereușind în cariera lor profesională au încercat să își acopere nereușitele împopoțonându-se cu titluri complicate", a mai spus președintele întrebat dacă se referă și la Victor Ponta.
El a adăugat că impostura trebuie să dispară din politică și că se duce o campanie de acoperire a imposturii prin promovarea ideii că "toți sunt la fel".
"Mi se pare că am ajuns la un moment al adevărului în care impostura din politică trebuie să dispară și mi se pare în același timp că se duce o campanie de acoperire a imposturii spunând «toți sunt la fel». Nu, dragii mei, și nu, dragi români, eu nu sunt la fel cu cei care și-au copiat lucrările de doctorat sau de masterat. Eu sunt un om care a reușit profesional, iar pe mare nu se fac cadouri, acolo poți sau nu poți să duci o navă de 306 metri lungime", a mai spus Traian Băsescu.
Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a declarat, în fața sediului ANI, că dacă tot sunt verificate CV-urile politicienilor, poate și masterul dat în Norvegia de președintele Traian Băsescu ar trebui verificat, dând de înțeles că și șeful statului ar fi plagiat.