În perioada 27 - 30 iunie 2017, municipiul Medgidia a fost gazda unei delegații de profesori ai Universității din Çanakkale - Çanakkale Onsekiz Mart University.
Colaborarea dintre Primăria Municipiului Medgidia, Asociația Cultu-rală "Mehmet Nyazi" și Universitatea "18 Martie" din Canakkale a adus beneficii elevilor din municipiu dornici să studieze în Turcia.
Timp de două zile, elevii interesați au aflat de la cei patru profesori universitari toate detaliile privitoare la oportunitatea de a studia la această prestigioasă universitate de stat, cu peste 50.000 de studenți din toată lumea.
Absolvenții Universității Onsekiz Mart primesc diplome bilingve recunoscute în toată lumea. Cursurile sunt accesibile atât vorbitorilor de limba turcă, cât și elevilor dispuși să învețe această limbă, ea fiind predată în primul an de studiu.
În altă ordine de idei, la finalul întâlnirii cu profesorii din Turcia s-a decis ca, începând cu anul universitar 2017-2018, 50 de tineri din Medgidia, care vor să studieze în Turcia, să aibă posibilitatea de a primi decontul transportului, cazării, costului studiilor, alături de o considerabilă bursă de merit.