Duminică, 07 Iunie 2026

Primăria Medgidia începe distribuirea pachetelor cu alimente pentru persoanele cu dizabilităţi

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 18 Mai 2022 323 < 1 min citire
Primăria Medgidia începe distribuirea pachetelor cu alimente pentru persoanele cu dizabilităţi
Începând de miercuri, 18 mai 2022, Primăria Municipiului Medgidia va demara campania de distribuire a ajutoarelor alimentare provenite din stocurile de intervenție comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, conform OUG nr. 84/21.05.2020 privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului „Ajutorarea Persoanelor Defavorizate” POAD, pentru persoanele încadrate în gradul grav de handicap, în limita stocului disponibil. 
O cutie cu alimente va conţine 5 pachete de un kilogram cu făină, 4 pachete de un kilogram cu mălai, 2 pungi cu paste făinoase, 4 sticle de un litru cu ulei, 2 pachete de un kilogram cu zahăr, 4 pachete de un kilogram cu orez, 5 conserve cu carne de vită şi 3 cu carne de porc, 5 conserve cu pateu de porc şi 2 sticle cu compot din fructe.
Alimentele se vor distribui în sediul S.C. Dobrogea SA, situat în str. Independenței, nr. 4, Medgidia, județul Constanța, de luni până vineri, între orele 09.00 -13.00.
Distribuirea alimentelor se va face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap valabil la data distribuției (copie) și a actului de identitate (copie). Beneficiarii sunt răspunzători pentru transportul ajutoarelor către locuinţe.
Taguri
Articolul anterior HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele
Articolul următor MONITORIZAREA VIDEO SCADE COSTURILE CU INTERVENȚIA ECHIPAJELOR MOBILE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei