Duminică, 07 Iunie 2026

Primăria Techirghiol a organizat un eveniment pentru vârstnicii din localitate

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 22 August 2025 156 < 1 min citire
Primăria Techirghiol a organizat un eveniment pentru vârstnicii din localitate
Administraţia locală din oraşul Techirghiol a organizat un eveniment la care au fost invitate persoanele care au împlinit deja 80 de ani de viaţă, sau cuplurile care au cel puţin 50 de ani de căsătorie.
Primarul oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu, a ținut să transmită un mesaj în acest sens.
„M-am bucurat să fiu alături de seniorii orașului Techirghiol, în cadrul evenimentului dedicat veteranilor de război, a persoanelor care au împlinit 80 de ani de viață sau împlinesc anul acesta și / sau 50 de ani de căsnicie.
Este o ocazie specială prin care ne arătăm aprecierea față de generațiile care au pus temelia comunității noastre și au contribuit, prin muncă și înțelepciune, la dezvoltarea orașului.
Le-am oferit diplome, flori și un sprijin simbolic din partea administrației locale, dar cel mai important a fost momentul revederii, sincer, plin de emoție și recunoștință.
Programul a fost îmbogățit de prestația artistică a Ansamblului «Tekir», care, prin dansurile și interpretarea lor, au adus un plus de valoare și eleganță acestui eveniment memorabil.
Mulțumesc tuturor celor prezenți și le doresc multă sănătate și bucurii alături de cei dragi”, a transmis Iulian Soceanu.
Taguri
Articolul anterior Ilie Bolojan: „Am o relaţie foarte bună cu preşedintele României”
Articolul următor Taxă bizară pe nota de plată a unor turişti: 2 euro de persoană pentru "muzică de fundal"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei