Primarul din Costineşti, ales pe buletine de vot greșite! Se solicită anularea alegerilor

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 28 Septembrie 2020 386
Aproape două ore a fost întrerupt, duminică, procesul de votare în secțiile de votare din localitatea Costinești. S-a ajuns în această situație după ce, încă de la primele ore ale dimineții, s-a constatat că buletinele de vot pentru primar erau tipărite greșit, și anume că în dreptul Partidului Național Liberal apărea sigla Pro România. Reprezentanții Biroului Electoral Județean au luat decizia suspendării votării, decizie în vigoare pentru aproximativ două ore, după care s-a revenit asupra ei. Astfel, membrii BEJ au hotărât continuarea votării cu buletinele de vot existente, cu informarea alegătorilor asupra greșelii de tipar existente, urmând ca în cursul zilei să fie aduse de la București alte buletine de vot, corecte.
Decizia BEJ nu a fost agreată de reprezentanții PNL. De altfel, Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a anunțat că vor solicita anularea alegerilor pentru primar, la Costinești, având în vedere greșeala comisă în ceea ce privește sigla.
De menționat că este pentru prima dată când are loc un astfel de incident la alegeri, au arătat reprezentanții BEJ.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei