Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, relaxat înaintea alegerilor. "Am demonstrat ce era de demonstrat"

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 19 Martie 2024 962
În prag de campanie electorală, toţi primarii comunelor din judeţul Constanţa îşi continuă proiectele pe care le-au început, ba mai mult, le şi accelerează pentru a le finaliza cât mai repede. Acest lucru se întâmplă şi în comuna Poarta Albă, acolo unde există mai multe proiecte care se apropie de final.
Primarul Vasile Delicoti a declarat pentru „Cuget Liber” că proiectele se vor finaliza într-un timp util şi el, personal, este mulţumit de calitatea lucrărilor.
„Avem mai multe proiecte în implementare. Pot să vă spun în primul rând de proiectul care vizează asfaltarea. Am întârziat destul de mult cu ea pentru că a trebuit să punem la punct reţeaua de gaze. Am dat drumul la un bloc ANL care se va construi în cartierul Poarta Albă Nord. Acum se lucrează la el. Avem reabilitarea dispensarului, proiect care se află în licitaţie. Avem şi apă şi canalizare, un proiect care este aproape de finalizare. Până acum am realizat două case mortuare, grădiniţe, reabilitarea liceului, acestea sunt proiecte finalizate. La reţeaua de gaze mai avem foarte puţin, 10 la sută din lucrare. Partea de racord la TransGaz mai trebuie realizată. Mai avem de realizat 200 de branşamente şi odată ce vom termina şi cu ele, putem spune că toată comuna va beneficia de gaze”, a declarat Vasile Delicoti.
Primarul comunei Poarta Albă a vorbit şi despre campania electorală care se apropie cu paşi repezi. Vasile Delicoti spune că el nu mai are nimic de demonstrat, mai ales că în ultimii ani a avut numeroase realizări, iar oamenii din comună au încredere totală în el.
Acesta a mai specificat faptul că există două contracandidate care se luptă cu el pentru funcţia de primar, însă crede că cele două nu au nicio şansă.
„Eu nu îmi mai bat capul cu această precampanie. Ce pot eu să mai demonstrez după patru mandate? Când am preluat această comună nu avea nimic şi acum are de toate. Trebuie să terminăm toate lucrările şi nu ne mai rămâne decât de pus floricele ca să dăm o faţă frumoasă comunei. Nu ne-am ocupat de acest aspect pentru că am avut alte proiecte mai importante. Eu am demonstrat ce am făcut şi nu îmi mai rămâne decât să stau de vorbă cu oamenii. Merg pe stradă, vorbesc cu ei. Nu mai sunt la stadiul de a promite. Nu ştiu ce pot promite contracandidaţii mei. Mare lucru nu mai este de făcut. Cred că trebuie să mai reamenajăm parcurile şi locurile de joacă. Am două doamne contracandidate care au fost crescute de mine. Oamenii pot să aleagă pe cine vor. Dacă ar fi fost ceva de capul lor, eu mă dădeam la o parte, dar nu ai ce să faci cu dânsele. Din cauza asta le-am şi exportat, pentru că dacă erau de calitate le păstram în echipă. Nu cred că aveau potenţial. Este vorba despre Florentina Ţigmeanu, de la AUR, şi Violeta Strugariu, de la PSD. Rămân cu aceeaşi echipă care m-a ajutat în toţi aceşti ani. Nu are rost să schimb echipa, pentru că toate lucrurile au funcţionat aşa cum mi-am dorit”, a mai spus Vasile Delicoti.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei