Duminică, 07 Iunie 2026

Primarul Dorinela Irimia, în focul pregătirilor pentru sărbătorile de Crăciun

de Carmen MOCANU Vineri, 20 Decembrie 2013 342 1 min citire
Primarul Dorinela Irimia, în focul pregătirilor pentru sărbătorile de Crăciun
Primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia, s-a pregătit așa cum se cuvinte și în acest an pentru ca toți cetățenii localității să primească daruri la sfârșit de an. Astfel, începând de ieri, 1.500 de locuitori ai comunei Saraiu au primit vizita primarului și a consilierilor locali care le-au dus cadourile chiar la ei acasă. Fiecare pachet conține o sticlă de suc la trei litri, o sticlă de șampanie, o pungă de făină, una de mălai, una de zahăr și un litru de ulei. Nici copiii din localitate nu au fost uitați, motiv pentru care, sâmbătă, aceștia vor primi și ei cadouri în cadrul unui eveniment inedit. "Printre miile de drumuri pe care Moșul le străbate - poposește și la noi cu întregul lui alai, cu daruri și gânduri bune. Și cum noi avem pretenția că suntem gazde primitoare, îl întâmpinăm cum se cuvine cu colinde și voie bună, cu tradiții moștenite din moși strămoși. Avem însă și o mare surpriză pentru el: ca să nu mai ocolească jumătate de sat i-am făcut punte peste Topolog roșie ca haina lui, roșie ca iubirea și trainică pentru posteritate. Și așa îmbrăcați de sărbătoare îl întâmpinăm sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 14.00, la pasarelă împreună cu Înaltpreasfinția Sa Teodosie, Arhie-piscopul Tomisului și un sobor de preoți", a spus primarul Dorinel Irimia. Pe de altă parte, tot sâmbătă, va fi inaugurat și parcul pentru copiii din localitate. La final, întreaga comună va fi luminată de un foc de artificii. Pe lângă cetățenii din Saraiu, la eveniment sunt așteptați și deputați, senatori dar și miniștrii. 
Taguri
Articolul anterior Extinderea alimentării cu energie electrică, prioritară la Cumpăna
Articolul următor Colindătorii au ajuns la Primăria Medgidia

Comentează știrea

noni
23 decembrie 2013
ARO e cu voi

Vai,cata milostivenie in preajma sarbatorilor.... Vin toti lingaii aia sa-mbuce bunataturile ,si prostimea e indopata cu produse ARO...duce-ti-va unde-a intercat mutu iapa

daniela
6 ianuarie 2014
cainta impotriva rautatilor suse

Sunteti niste rautati,nimeni pana la doamna primar nu a facut serbari,inaugurari,ansamblu ,comemorari,pachete la batrani,copii si altele.Indiferent cat ar realiza doamna,nu va mai multumiti.Ar fi corect sa priviti in inprejurimi,sa vadeti ca la Horia,Garliciu,Vulturu,Pantelimon

dan
2 martie 2014
aro sa fie cu noi sa muriti voi de ciuda

bajan nu ti dadea nici macar un pahar cu apa,asa ca nu mai vorbiti prostii.El avea grija doar de familia lui ,Iota ,Tanase,Traian Tudor,Baciu Mihai,Craita,Cojanu

Răspuns la: ARO e cu voi
Adăugat de : noni, 23 decembrie 2013
Vai,cata milostivenie in preajma sarbatorilor.... Vin toti lingaii aia sa-mbuce bunataturile ,si prostimea e indopata cu produse ARO...duce-ti-va...

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei