Dacă la începutul lunii aprilie primarul PSD Ovidiu Brăiloiu declara că, în Eforie, nu este exclusă varianta numirii unui viceprimar democrat-liberal, aspect care urma să fie discutat la ședința de CL de luna trecută, ei bine, se pare că această problemă a rămas… în aer. Sau, așa cum a declarat edilulșef, "nu e o prioritate".
- Publicitate -
Reamintim că, în urmă cu mai bine de o lună, Brăiloiu preciza că instalarea în fotoliul de viceprimar a unui consilier PD-L "depinde de modul în care evoluează situația în plan județean" între PSD și PD-L. După toate semnele, situația protocolului dintre cele două partide de coaliție nu pare, însă, să evolueze, ci mai degrabă să stagneze. Acesta o fi, probabil, și motivul pentru care chestiunea mandatului de viceprimar nu a mai fost, potrivit atât declarațiilor primarului, cât și celor ale lui Gigi Chiru, ales local PD-L, negociată sau măcar abordată.
Cu toate acestea, consilierul pedelist a ținut să menționeze că "indiferent de ce se va întâmpla la nivel național sau județean", aleșii locali PD-L nu renunță la pretenția de a avea un viceprimar pedelist, fapt care, în opinia sa, "ar reprezenta o majoritate confortabilă PD-L - PSD și, deci, o administrare ușoară a localității". Totodată, Chiru a subliniat că, deși "aleșii locali PD-L nu îl presează pe primar", asta nu înseamnă că renunță: "Nu grăbim lucrurile, interesul e al primarului, mai așteptăm".
Interesant de remarcat e că interesul primarului față de acest subiect s-a modificat gradual. Concret, dacă Brăiloiu a declarat inițial că "în politică totul este posibil", ulterior a revenit cu "ce atâta obsesie cu viceprimarul de la Eforie?!", pentru ca, ieri, să se eschiveze: "Nu avem asta în agendă, ne pregătim de sezon, de curățenie, pază, de problemele din oraș". În final, el a conchis scurt: "Nu e momentul acum".
Ciudat cum administrațiile locale constănțene dau uitării transpunerea coaliției de guvernare în teritoriu și invocă motive jenante, de genul "curățeniei de sezon" care, între noi fie vorba, este (sau ar trebui să fie) o activitate curentă a autorităților.