Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Profesorii intră în grevă generală pe 18 noiembrie

de Cuget Liber Vineri, 31 Octombrie 2008 367 < 1 min citire
Cadrele didactice din preuniversitar vor intra în grevă generală pe 18 noiembrie, din cauza măsurilor luate de guvern împotriva punerii în aplicare imediată a Legii de majorare a salariilor din învățământ, au anunțat, ieri, liderii federațiilor sindicale din educație.
Înainte de greva generală, profesorii vor organiza o grevă de avertisment. "Greva de avertisment va avea loc pe 10 noiembrie, între orele 12 și 14. Dorim să nu se ajungă la grevă generală, însă, pentru asta, e nevoie ca moțiunea de cenzură să-și facă efectul și, astfel, să se aplice imediat legea prin care se majorează salariile cadrelor didactice", a spus liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Aurel Cornea, după întâlnirea sindicaliștilor cu ministrul Educației, Anton Anton.
Membrii Federației Sindicale "Spiru Haret" vor face grevă de avertisment mai devreme decât cei din FSLI, mai exact pe 3 noiembrie, după care, dacă nimic nu se schimbă, vor intra, și ei, în grevă generală. 
De cealaltă parte, ministrul Educației, Anton Anton, a spus că nu-și va retrage semnătura de pe ordonanța de urgență privind amânarea majorării salariilor profesorilor cu 50% până în aprilie 2009.
Articolul anterior Romania's leu resumes fall to 3.63 versus the euro, pending central bank's decision on key rate
Articolul următor "Rechinii" caută cheia pentru "lacătul" lui Lucescu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei