Duminică, 07 Iunie 2026

Proiect adoptat de Senat. Tinerii dezavantajați ar putea fi angajați în instituțiile publice locale

de Carmen MOCANU Miercuri, 07 Martie 2018 180 1 min citire
Proiect adoptat de Senat. Tinerii dezavantajați  ar putea fi angajați în instituțiile publice locale
Senatul a adoptat, recent, un proiect de lege, inițiat de Guvern, care vine în sprijinul tinerilor dezavantajați.
Astfel, acesta prevede ca un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice să fie atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni.
Proiectul de lege vizează integrarea pe piața muncii a tinerilor dezavantajați, pentru ca aceștia să capete experiențe, competențe și abilități care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat.
Sunt vizați tinerii cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care fie se află în sistemul de protecție a copilului sau provin din acesta, fie au cel puțin un copil în întreținere.
Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiția ca acestea să fie vacante.
Proiectul mai prevede ca, la finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă să înceteze de drept, iar postul să fie ocupat de o altă persoană aflată într-o situație similară. Proiectul de lege a fost votat cu unanimitate de voturi. Senatul a fost prima cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților. 
Taguri
Articolul anterior Comerțul cu amănuntul e pe val
Articolul următor Ședință solemnă la CJC pentru susținerea Declarației de Unire cu Republica Moldova

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei