Ședința de ieri din Camera Deputaților a fost marcată de un scandal cu ecouri după ce, ulterior introducerii pe ordinea de zi a proiectului de modificare a Legii Statutului funcționarilor publici, deputații PSD și PNL au părăsit sala. Parlamentarii opoziției au protestat vizavi de numirea directorilor instituțiilor deconcentrate pe criterii politice și au părăsit plenul, blocând timp de câteva minute bune desfășurarea ședinței. Cu toate acestea, proiectul actului normativ de modificare a Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a fost dezbătut și adoptat ieri, prin ridicare de mână (și nu cu ajutorul cartelelor de vot), pe articole, urmând ca azi să fie supus, potrivit declarațiilor deputatului PD-L Constantin Chirilă, între orele 12.30 și 13.30, votului final al Parlamentului.
- Publicitate -
Reamintim că este vorba despre proiectul de modificare a Legii Statutului funcționarilor publici, elaborat după ce Curtea Constituțională Română a declarat, la finalului anului trecut, Ordonanța 105 drept neconstituțională. Ca urmare, directorii coordonatori ai instituțiilor deconcentrate au rămas fără funcții, sâmbătă, 27 februarie, expirând și termenul de 45 de zile în care, potrivit Constituției, Guvernul și Parlamentul se puteau pune de acord asupra aspectelor în baza cărora sunt numiți șefii deconcentratelor.
Proiectul de lege prin care Statutului funcționarilor publici este modificat a fost adoptat de plenul Senatului pe 22 februarie, iar astăzi el va intra la forul final în Camera Deputaților, for decizional.
Ceea ce contestă, de fapt, deputații PSD și PNL la acest proiect este politizarea excesivă a funcțiilor de conducere ale deconcetratelor. Despre acest aspect, deputatul democrat-liberal constănțean Constantin Chirilă a declarat, ieri, ulterior ședinței care s-a lăsat cu scandal, că "atunci când au fost la guvernare, cei de la PSD nu păreau să aibă vreo problemă cu așa numita politizare a acestor funcții de la conducerea deconcentratelor". "Ceea ce s-a întâmplat azi (n.r. - ieri) este un teatru. Aveau nevoie de spectacol, de un joc de imagine și s-au gândit (n.r. –deputații liberali și social-democrați) că dă bine la televizor dacă părăsesc ședința", a ținut să menționeze parlamentarul constănțean.
Potrivit noului proiect de lege, șefii instituțiilor deconcentrate revin la statutul de funcționari publici și rămân în continuare la șefia serviciilor pe care le conduc dacă primesc un aviz din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dar doar în condițiile în care au cinci ani vechime în administrație, precum și studii de specialitate. Peste șase luni, aceștia vor trebui să susțină un concurs pentru ocuparea definitivă a postului de conducere.