Senatorul Mircea Geoană consideră că PSD nu își permite să nu aibă un candidat propriu la alegerile prezidențiale din acest an, precizând că este convins că o decizie în acest sens va fi luată, lunile viitoare, în congresul partidului.
- Publicitate -
"Alegerile prezidențiale sunt cele mai importante din punctul de vedere al participării politice și implicării civice a românilor. Într-un asemenea moment, care implică peste zece milioane de alegători, PSD, cel mai mare partid din România, nu își permite să nu aibă un candidat propriu. Și sunt convins că același lucru va fi decis și în viitorul congres al PSD, ce va fi organizat în lunile următoare, așa cum a menționat președintele PSD", a spus Mircea Geoană.
Potrivit senatorului social-democrat, în situația în care PSD nu ar avea un candidat propriu, ar fugi de fapt de "răspunderea de a propune României un altfel de președinte" și ar rata șansa de a schimba regimul Băsescu.