Consilierii locali municipali din Constanța s-au reunit, ieri, în cadrul ședinței ordinare a lunii iunie, pe ordinea de zi fiind 22 de proiecte de hotărâre.
- Publicitate -
Ședința a debutat cu aducerea la cunoștință a demisiei lui Radu Mazăre din funcția de primar al Municipiului Constanța. Potrivit legii, secretarul Consiliului Local Constanța, Marcela Enache, va transmite demisia în original, împreună cu un referat întocmit de către acesta, prefectului județului Constanța, Ion Constantin. La rândul lui, reprezentantul Guvernului în teritoriu va emite ordinul de încetare a mandatului primarului Radu Mazăre, înainte de termen. Ulterior, Guvernul este cel abilitat să decidă dacă vor avea loc alegeri anticipate pentru funcția de primar al Municipiului Constanța, în caz negativ, unul dintre viceprimari urmând să conducă interimar Primăria Constanța până la alegerile locale de anul viitor. Referitor la acest aspect, viceprimarul Decebal Făgădău a spus că nu are niciun fel de "emoție electorală".
Pe de altă parte, tot în cadrul ședinței consiliului local de ieri, au fost votate proiectele de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al RADET Constanța și cel care privea aprobarea situațiilor financiare anuale ale RADET.
Înainte de aprobarea acestor două proiecte, viceprimarul Decebal Făgădău a solicitat să le aducă la cunoștință consilierilor locali anumite aspecte.
"Vreau să vă aduc la cunoștință că din cauza rezultatelor înregistrate pe 2014 la RADET Constanța, am solicitat demisia directorului și a întregului consiliu de administrație. Demisiile au fost deja înregistrate la secretariat, motiv pentru care vă propun ca interimatul conducerii RADET să fie asigurat de directorul tehnic Liviu Popa. Propun ca domnul Popa să fie prezent la fiecare ședință de consiliu local, să prezinte un raport. Propun să analizăm viitorul energiei termice din Constanța", a spus Decebal Făgădău.
Totodată, el a mai propus ca în scurt timp să se formeze și o comisie politico-administrativă din care să facă parte membri ai tuturor partidelor politice din cadrul Consiliului Local Constanța, pentru a se stabili soluții clare cu privire la RADET Constanța.
Tot pe această temă, consilierul local liberal Ana Marcu a menționat că pe timpul conducerii RADET de către Nela Ștefan, din bilanț a reieșit că a fost o pierdere de aproximativ 10 milioane de euro numai în anul 2014.
În plus, printre altele, Decebal Făgădău a atras atenția că aceste pierderi există și din cauza faptului că la RADET este mai mult personal prin birouri comparativ cu cei care lucrează în punctele termice.