Duminică, 07 Iunie 2026

Referendumul pentru Constituție ar putea fi organizat în același timp cu turul I al prezidențialelor

de Carmen MOCANU Marţi, 02 Iulie 2013 86 < 1 min citire
Referendumul pentru Constituție  ar putea fi organizat în același timp  cu turul I al prezidențialelor
Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale, anul viitor, constituie în prezent cel mai rațional lucru care poate fi luat în calcul, a declarat președintele PSD, premierul Victor Ponta, precizând că subiectul va fi discutat în USL.
"După ce trece acest an - ca jurist îmi este foarte greu să înțeleg de unde a venit anul ăla, dar politic pot să înțeleg - deci, după ce trece acest an de carantină, putem să organizăm foarte bine referendumul. Că se va organiza odată cu primul tur al prezidențialelor, nu-i nimic rău, cred că și președintele Băsescu a făcut un referendum odată cu primul tur. Dacă mă întrebați astăzi, mi se pare cel mai rațional acest lucru (suprapunerea referendumului cu alegerile prezidențiale-n.r.), dar e o decizie pe care nu pot să o iau eu, o să discutăm și o să decidem", a spus Ponta. 
Taguri
Articolul anterior Primăria Eforie organizează târgul de turism
Articolul următor O femeie a ajuns la spital după ce a fost rănită de o bucată de tencuială

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei