Robert Turcescu a refuzat funcția de director interimar al TVR

de Cuget Liber Vineri, 11 Iunie 2010 697
Robert Turcescu a declarat, ieri, pentru Mediafax, că a declinat oferta de a prelua funcția de director interimar al Societății Române de Televiziune (SRTv), jurnalistul precizând că a luat această decizie după ce "s-a gândit foarte serios" la cariera lui profesională. "Mi s-a făcut o ofertă de a prelua ca interimar, pentru un mandat de șase luni, conducerea TVR și am declinat această ofertă", a spus Robert Turcescu. Întrebat de ce a refuzat, Robert Turcescu a spus: "Nu te poți duce într-o bătălie cu un mâner de sabie și cu o jumătate de cal". El a mai spus că rămâne în continuare la conducerea postului de radio Realitatea FM. Raluca Turcan, vicepreședintele PDL, declarase pentru Mediafax, pe 19 mai, că jurnalistul Robert Turcescu ar putea să preia interimar conducerea Societății Române de Televiziune, înlocuindu-l pe actualul director general Alexandru Sassu, până la numirea unui nou Consiliu de Administrație la TVR. "S-a decis numirea unui director interimar la TVR. Astăzi (19 mai, n.r.) a avut loc o discuție pe tema aceasta. Persoana propusă a fost domnul Turcescu", a spus atunci Raluca Turcan, președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților și inițiatoare a unui proiect de modificare a Legii de funcționare a TVR și SRR. Potrivit Ralucăi Turcan, printr-o hotărâre a Parlamentului se va stabili un mandat pe o perioadă definită pentru directorul interimar al TVR, până la numirea noului Consiliu de Administrație al Televiziunii Publice.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei