Șeful Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, social-democratul Lucian Lungoci, este noul secretar general al Organizației Județene a PSD Constanța. El l-a înlocuit în funcție pe consilierul județean Gheorghe Donțu.
În momentul de față, purtător de cuvânt al filialei constănțene este tot Mircea Titus Dobre, fiind posibil ca el să fie înlocuit din această funcție dacă își va păstra mandatul de ministru al Turismului.
"Lucian Lungoci a preluat mandatul de secretar general al PSD Constanța de la Gheorghe Donțu, care acum este șeful organizației de seniori. Despre ministrul Mircea Dobre, care este și purtător de cuvânt al PSD Constanța, nu știu ce să vă spun, însă totul se va clarifica în perioada imediat următoare, depinde și de ceea ce urmează să se întâmple la nivel național", a declarat vicepreședintele PSD Constanța, Horia Țuțuianu.