Duminică, 07 Iunie 2026

Se vinde Palatul Primăverii, fosta locuință a lui Nicolae Ceaușescu

de Carmen MOCANU Vineri, 25 Aprilie 2014 140 < 1 min citire
Se vinde Palatul Primăverii, fosta locuință a lui Nicolae Ceaușescu
Guvernul a decis ca Palatul Primăverii, reședința lui Nicolae Ceaușescu în perioada în care acesta a fost șef al statului, să fie inclus pe lista imobilelor RA-APPS aflate în domeniul privat al statului și propuse în vederea vânzării.
Potrivit Mediafax, decizia ca Palatul Primăverii să fie trecut pe lista imobilelor propuse la vânzare a fost adoptată prin ordonanță de urgență.
Agenția MEDIAFAX a anunțat joi că Palatul Primăverii va fi scos din baza de protocol și oferit la vânzare de către RA-APPS, cu argumentul că nu mai este folosit decât de 3-4 delegații oficiale pe an, iar costul unei eventuale chirii ar fi foarte mare.
La acel moment, reprezentanții Guvernului au precizat pentru MEDIAFAX că există un proiect încă nepublicat în Monitorul Oficial și că imobilul "nu se vinde", dar trecerea din domeniul public în privat "creează această posibilitate".
Conform legii, Guvernul aprobă trecerea unui imobil din domeniul public în cel privat al statului, iar RA-APPS decide ulterior, pe baza acestei schimbări juridice, înstrăinarea imobilului prin vânzare sau închiriere.
Taguri
Articolul anterior ANM. Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Articolul următor Accident rutier pe bulevardul 1 Mai

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei