Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
- Publicitate -
Consiliul Economic și Social (CES) a amânat avizarea proiectului de ordonanță de urgență a guvernului privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea unor acte normative în domeniul energiei.
CES a precizat pe site-ul propriu că a amânat avizarea proiectului, menționând că termenul este 6 aprilie, conform prevederilor articolului 7 alineat (1) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform CES, lipsesc avizele pe proiectul de act normativ din partea vicepremierului Marian Neacșu și a Ministerului Justiției.