Primarul Nicolae Matei a decretat, ieri, stare de urgență în Năvodari, după ce, de mai bine de două zile, orașul nu mai este alimentat cu apă. "A fost deja activat comitetul local pentru situații de urgență, care va dura până când oamenii vor avea din nou apă la robinete. Până atunci vom asigura apă pentru oameni cu ajutorul cisternelor", a declarat Nicolae Matei. Edilul s-a arătat revoltat de faptul că avaria RAJA durează de peste 48 de ore, timp în care năvodărenii au avut de suferit. "Niciodată, orice avarie nu a durat atâta timp pentru a fi remediată. Avaria la magistrala de 1000 se zice că ar fi la Ovidiu, undeva în zona Carrefour. Dacă ar fi așa, cum vă explicați faptul că orașul Ovidiu și comuna Lumina au apă, mai puțin orașul Năvodari. Pe de altă parte, orașul Năvodari are dublă racordare: una de la Galeșu, printr-o conductă de FI 600 ce vine dinspre Lumina și alta de 400 ce vine dinspre stațiu-nea Mamaia. De asemenea, neavând apă rece nu putem furniza nici apă caldă, punând viața și sănătatea năvodărenilor în pericol", a mai declarat Nicolae Matei.
- Publicitate -
De cealaltă parte, reprezentanții RAJA au ținut să precizeze că avaria a intervenit din cauza ploilor abundente din week-end, care au antrenat alunecări de teren în zona Ovidiu, fiind dislocată magistrala de apă. "Zona dinspre ieșirea din Ovidiu, spre variantă, a fost foarte mult înălțată cu pământ din cauza construcțiilor de la șoseaua de centură. În urma ploilor de sâmbătă, pământul s-a înmuiat și mâlul a luat-o la vale și s-au dislocat toate malurile de pământ. Când s-a mișcat malul a fost dislocată și conducta noastră, toată zona fiind transformată într-o imensă mlaștină. Am reușit duminică după-amiază să remediem avaria, am reluat ali-mentarea cu apa, pentru ca ieri, la ora 13, să apară o nouă avarie, din aceeași cauză. Conducta a fost dislocată din cauza alunecărilor de teren. Colegii de la RAJA lucrează de 48 de ore pe magistrală și sperăm ca mâine dimineață (n.r. - în această dimineață) să reluăm alimentarea cu apă", a declarat Irina Oprea, purtător de cuvânt al RAJA Constanța.
De asemenea, reprezentanții RAJA susțin că s-a trecut pe conducta de 400, însă presiunea nu poate asigura decât alimentarea cu apă a zonei periferice a Năvodariului.
În ceea ce privește acuzațiile primarului Nicolae Matei, Irina Oprea ne-a declarat: "Avem un respect deosebit pentru primarul orașului Năvodari, care a demonstrat că știe să se implice și să rezolve problemele localității pe care o păstorește, și îl asigurăm că RAJA Constanța va face tot ce este omenește posibil pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile către consumatorii din Năvodari, Lumina și Corbu".