Duminică, 07 Iunie 2026

Consilierul liberal Sorin Cucoranu: "Ținem ședințele de comisii fără niciun rezultat"

de Corina POPESCU Miercuri, 30 Iunie 2010 856 1 min citire
Deși pare că relațiile dintre primarul Mihai Claudiu Tusac și Consiliul Local Mangalia se îndreaptă spre un curs optimist al evoluției, unii consilieri susțin că au rămas încă blocaje la nivelul comisiilor de specialitate.
Președintele Comisiei Urbanism, Juridică și Turism, liberalul Sorin Cucoranu, a declarat că ședințele de comisie se organizează săptămânal, însă aleșii nu văd rezultatul final al muncii lor. Sorin Cucoranu a menționat că aleșii avizează săptămânal câte 20-30 de proiecte, însă acestea nu ajung pe ordinea de zi. "Degeaba muncim noi. Se insistă pe anumite blocaje. Poate este de vină aparatul Primăriei, ca să nu spun primarul", a explicat el.
Potrivit lui Sorin Cucoranu, unul dintre obiectivele importante ce trebuie finalizate este cel privind evaluarea terenurilor din intravilanul și extravilanul municipiului Mangalia pentru ca toate cele care pot fi vândute să ajungă la destinatarul lor.
Lucrurile stau mult mai bine la Comisia Economică, Buget, Învățământ și Sănătate, așa cum a recunoscut președintele Vasile Olan. Conservatorul a precizat că nu au fost probleme până acum, iar tot ceea ce
s-a discutat în ședințele de comisii s-a regăsit ulterior în convocatoarele ședințelor.
Și Ioan Negrea (PDL), președintele Comisiei Sociale, Sport, Cultură, s-a arătat mulțumit de felul în care se derulează acum ședințele. După repartizarea locuințelor ANL și după aprobarea procedurilor de vânzare a unor locuințe ANL, comisia urmează să finalizeze și dosarele celor care au solicitat terenuri pentru a-și construi case. "Dosarele oamenilor sunt în lucru și urmează ca în curând să fie repartizate și acestea", a completat Ioan Negrea.
Taguri
Articolul anterior Parlamentarii au aprobat, ieri, măsurile revizuite de austeritate propuse de Guvern
Articolul următor A murit Paul Mocanu, fostul primar al localității "Nicolae Bălcescu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei