Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a căzut la pace cu senatorul PSD Gabriela Firea. Cei doi au încheiat un contract de mediere trimis ieri la Parchetul General. Procurorul de caz va dispune suspendarea urmăririi penale, pe perioada medierii, iar dacă părțile se împacă la final se încheie un acord de mediere, se clasează dosarul. Semnarea contractului de mediere este primul pas concret spre împăcarea celor doi, transmite Realitatea.net.
Băsescu a cerut, la jumătatea lunii septembrie, o mediere de specialitate în dosarul în care a fost reclamat pentru șantaj, și ulterior anchetat de Parchet doar pentru amenințare. Astfel, dosarul lui Traian Băsescu s-ar putea închide!
Conflictul dintre cei doi a început anul trecut, atunci când Traian Băsescu i-a transmis senatorului PSD că trebuie să aibă grijă de soțul ei, primarul orașului Voluntari, că este posibil să nu mai ajungă acasă.
Parlamentarul l-a dat în judecată, însă imunitatea prezidențială nu le-a permis procurorilor să înceapă ancheta decât după terminarea mandatului la Cotroceni.