Președintele Traian Băsescu crede că PSD va avea candidat propriu la prezidențiale, cel mai probabil acesta nefiind liderul partidului, Victor Ponta.
- Publicitate -
"Cred că PSD va avea candidat. Nu văd altă soluție, dincolo de faptul că mi s-ar părea anormal și nedemocratic ca cel mai mare partid din România să nu aibă candidat - e ca o vânzare de post. E o negociere. Cum Dumnezeu să fii cel mai mare partid, să nu ai candidat la prezidențiale? E o declasificare a partidului", a afirmat șeful statului.
În opinia lui Traian Băsescu, nu este sigur că președintele PSD, premierul Victor Ponta, ar fi candidatul partidului la prezidențiale în eventualitatea ruperii USL.
"Au oameni mai maturi decât Victor Ponta și mai apropiați de economie și mai buni manageri. Domnul Geoană va fi tot timpul candidat, cât o să trăiască dânsul", a susținut Traian Băsescu.
El a admis că Victor Ponta s-ar putea afla în turul al doilea al prezidențialelor alături de președintele PNL, Crin Antonescu - candidatul USL la aceste alegeri, dar, în opinia sa, nu se poate vorbi despre un candidat ideal la prezidențiale.
"Niciunul dintre ei nu este ce ar trebui României. Nu am pe cineva despre care să spun ‘acest om e bun pentru a fi președinte!’ Nu avem în acest moment un candidat ideal, este secetă. Unul dintre ei va fi în turul doi, dar nu cred că românii vor alege în final pe unul dintre ei. Cred că PSD va avea propriul candidat, nu văd altă soluție", a adăugat Traian Băsescu.