Duminică, 07 Iunie 2026

UNPR va organiza alegeri în toate filialele în perioada august-septembrie

de Cuget Liber Miercuri, 12 Mai 2010 2648 < 1 min citire
Președintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă organizată după prima ședință a conducerii formațiunii, că la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie vor fi organizate conferințe de alegeri în toate filialele teritoriale ale partidului, anunță Mediafax.
"Principial, la sfârșitul lunii august sau poate chiar jumătatea lunii septembrie intenționăm să organizăm în toate județele filialele noastre teritoriale și să facem conferințe de alegeri", a spus Sârbu.
El a arătat că în prima ședință a Biroului Politic Permanent Național (BPPN) s-a făcut o evaluare a Conferinței Naționale a UNPR și a acțiunii de lansare din 1 Mai, s-au stabilit responsabilitățile pentru membrii BPPN, s-a pregătit prima reuniune a șefilor de departamente și s-au luat unele măsuri în legătură cu organizațiile teritoriale.
La începutul ședinței BPPN, președintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a spus că UNPR trebuie să se consolideze în teritoriu.
Taguri
Articolul anterior UDTTMR, pe cale să își adjudece postul de subprefect al județului Constanța
Articolul următor Senatorii vor să pună cruce legii de control a averilor demnitarilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei