Joi, 04 Iunie 2026

Primarul Marian Iordache: "USL va funcționa în continuare la Medgidia"

de Carmen MOCANU Marţi, 04 Martie 2014 337 2 min citire
"USL va funcționa  în continuare la Medgidia"
Ieșirea liberalilor din USL a lăsat cale liberă primarilor din PNL de a încheia protocoale la nivel local cu cine consideră de cuviință. Municipiul Medgidia are primar liberal iar în localitatea respectivă, Uniunea Social Liberală a funcționat foarte bine, toate proiectele din cadrul Consiliului Local Municipal Medgidia fiind votate fără probleme. 
Deși USL s-a rupt, primarul Marian Iordache spune că, la nivelul localității pe care o conduce nu vor fi probleme în ceea ce privește proiectele care se află în plină desfășurare.
"USL va funcționa în continuare la Medgidia. Am discutat deja cu colegii consilieri din PSD și de la PC. Noi vom colabora în continuare deoarece toate proiectele sunt în interesul cetățenilor care ne-au votat. Este posibil ca, în curând, să încheiem chiar și un protocol de colaborare la nivel local pe această temă", a declarat primarul Marian Iordache.
În ceea ce privește proiectele, edilul din Medgidia a spus că anul 2014 aduce noi lucrări de reabilitare la infrastructura municipiului Medgidia. Primarul orașului și consilierii locali au în plan pentru anul acesta modernizarea condițiilor de transport, prin reabilitarea de căi principale de acces în municipiu, precum și creșterea numărului de parcări.
"Principalul obiectiv al proiectului constă în reparația capitală la Podul peste Canalul Dunăre - Marea Neagră. Suprafața de asfalt va fi îndepărtată până la beton și se vor turna trei straturi noi de asfalt. Suprafața pietonală, trotuarele, vor fi amenajate cu dale, iar bordurile înlocuite. Mai mult, tot ceea ce ține de elemente metalice, din beton sau beton armat va fi refăcut și reparat. Lucrările la pod se vor întinde pe o arie de 13.419 mp", a declarat primarul Marian Iordache.
El a mai precizat că, un alt punct de pe lista de obiective este modernizarea străzii Vîlcelelor, pe o suprafață de 9.869 mp. Astfel, trotuarele vor fi refăcute, strada va fi asfaltată și lărgită, pentru a asigura traficul în siguranță al autovehiculelor. Vor fi montate indicatoare de circulație și marcaje rutiere și se vor realiza locuri de parcare noi.
Tot în acest proiect este inclusă reabilitarea a 25 de parcări în zona de nord a municipiului,  adiacente  străzilor Independenței,  Mihai Viteazu, Industriei, Vîlcelelor,  Dezrobirii și  11  parcări   în  Zona  Vest   adiacente  străzilor Podgoriilor, Vânătorilor, Lupeni. 
În altă ordine de idei, lucrările la parcări au început deja în zona de Nord, lângă sala de sport. Mai mult, se vor amenaja 49 de stații de transport în comun. Stațiile vor fi amplasate în zonele de staționare a mijloacelor de transport în comun și vor fi moderne, echipate la standarde europene. În plus, vor fi amenajate și 27 de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.
Potrivit edilului din Medgidia, proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional, valoarea totală fiind de aproximativ 14.000.000 lei, din care primăria va contribui cu 200.000 lei. Durata de implementare este de 22 de luni de la data semnării contractului de finanțare, respectiv 21.08.2013, mai exact, lucrările ar trebui să fie încheiate până în vara anului 2015.
Taguri
Articolul anterior Zahărul ne îmbătrânește?
Articolul următor "Vom vota pentru înlocuirea lui Antonescu de la șefia Senatului"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei