Administraţia locală din Adamclisi a început în ultimul timp mai multe proiecte importante pentru localitate. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ion Dumitru, a mărturisit pentru Cuget Liber că are câteva proiecte de suflet pe care vrea să le ducă la bun sfârşit.
- Publicitate -
Unele dintre aceste proiecte datează de când primar în Adamclisi era regretata Dorina Cecilia Şerbănescu, iar altele îi aparţin actualului viceprimar.
Ion Dumitru a povestit în câteva cuvinte pentru Cuget Liber despre proiectele sale şi despre planurile de viitor pe care le are.
„Ce să facem, ne descurcăm şi noi cum putem. Accesez în continuare proiecte pentru că avem foarte multă treabă aici la Adamclisi. Acum vreau să construiesc un parc fotovoltaic de 150 de kilowaţi. Îl voi construi cu ajutorul Ministerului Mediului. Aveam solicitări de proiecte pe CNI, dar aceştia s-au hotărât ca momentan să nu mai ofere nicio finanţare. Mai am în vedere să refac şi Centrul Comunitar Integrat prin Planul Operaţional de Rezilienţă şi în acest moment mai avem foarte puţin până când vom finaliza lucrările la Căminul Cultural din Zorile şi la casele mortuare din Zorile şi Urluia. Până la data de 15 decembrie eu zic că vom termina de asfaltat şi localitatea Urluia, acolo unde vom turna asfalt pe o lungime de 4,5 kilometri de drumuri", a declarat Ion Dumitru.
Mai mult decât atât, Ion Dumitru spune că nu are de gând să abandoneze proiectele pe care le are în acest moment în implementare, iar pentru acest lucru este nevoit să candideze pentru postul de primar la alegerile din 2024.
Viceprimarul este conştient că va avea adversari redutabili în cursa pentru ocuparea fotoliului de primar, dar nu se teme de aceştia, mai mult, îi încurajează să candideze.
Cu cinci consilieri PNL în Consiliul Local Adamclisi, Ion Dumitru are mari bătăi de cap în timpul şedinţelor, din cauza aleșilor care se află în alte tabere.
„Mă pregătesc intens pentru campanie pentru că sunt sută la sută hotărât să candidez în 2024. Am făcut prea multe în Adamclisi ca să nu fiu lăsat să îmi duc la capăt proiectele mele. De exemplu, două dintre proiectele de suflet sunt reabilitarea termică a sediului primăriei şi reabilitarea termică a dispensarului din Adamclisi. Apoi, am semnat toate actele necesare pentru achiziţii de utilaje. Ne trebuie un tractor, o lamă de curăţat zăpada, o perie pentru măturatul asfaltului, un tocător pentru iarbă şi aşa mai departe. Nu vorbesc despre contracandidaţii mei la alegerile din 2024. Le doresc tuturor să fie sănătoşi şi să candideze, pentru că au dreptul conform Constituţiei. În Consiliul Local am cinci consilieri de la PNL. Restul, îmi pun beţe în roate la fiecare şedinţă şi mai ales că vine acum campania, vă daţi seama cum o să fie. Eu îmi văd în continuare de treabă. Voi accesa fel de fel de fonduri pentru că ar fi păcat să nu o fac dacă pot. Chiar şi fondurile europene ne-au ajutat foarte mult până în prezent", a mai spus Ion Dumitru.