Duminică, 07 Iunie 2026

Victor Ponta și Gabriel Oprea rămân fără titlurile de doctor

de Carmen MOCANU Marţi, 02 August 2016 425 < 1 min citire
Victor Ponta și Gabriel Oprea  rămân fără titlurile de doctor
Membrii Consiliului General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) cer retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea pentru plagiat, dar și în cel al fostului premier Victor Ponta.
"Consiliul General a aprobat. Este vorba de suspiciunea de plagiat în cadrul tezei domnului Victor Viorel Ponta, care a fost aprobată pe data de 30 iunie. S-a făcut o contestație, contestația a fost analizată de Consiliul General, care a respins-o prin vot electronic, iar astăzi, Consiliul General, ținând seama de faptul că s-a încheiat procedura obișnuită de analiză, a propus ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice aplicarea prevederilor legale, respectiv retragerea titlului de doctor. Urmează ca domnul ministru să dea ordinul de retragere. A doua situație discutată s-a referit la teza de doctorat a domnului Gabriel Oprea. Comisia de analiză a cercetat această suspiciune de doctorat și a concluzionat că teza de doctorat a fost un plagiat în bună parte. Propune, de asemenea, în virtutea acestui fapt, retragerea titlului de doctor domnului Gabriel Oprea. În ambele cazuri, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi", a declarat președintele CNATDCU, acad. Viorel Barbu. 
Taguri
Articolul anterior Deputatul Ibram Iusein, desemnat candidat la parlamentare din partea UDTR
Articolul următor Canicula provoacă îmbolnăviri pe bandă rulantă. Recomandări de la medici

Comentează știrea

europeanu
2 august 2016
Hotii !

Sa dea si banii inapoi pe care i-au castigat prin plagiat ! De fapt sa li se ia ca de bunavoie nu dau oltenii nimic.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei