"Vizita premierului francez în România confirmă relansarea relațiilor dintre țările noastre"

de Carmen MOCANU Miercuri, 10 Iulie 2013 64
Vizita premierului francez Jean-Marc Ayrault la București, pe 11 și 12 iulie, confirmă relansarea relațiilor dintre Franța și România, a declarat pentru Agerpres, ambasadorul francez în țara noastră, Philippe Gustin. El a arătat că parteneriatul strategic dintre cele două state pune accent pe dezvoltarea relațiilor economice și a subliniat că oamenii de afaceri francezi din România, "ca toți investitorii din lume, așteaptă stabilitate politică și predictibilitate". 


"Această vizită a premierului francez urmează celei efectuate de premierul român la Paris în luna februarie. Cei doi șefi de guvern au semnat atunci noua 'Foaie de parcurs' a parteneriatului strategic. Acum, Jean-Marc Ayrault răspunde invitației omologului său român și această vizită confirmă relansarea relațiilor dintre țările noastre", a afirmat Philippe Gustin. 

Ambasadorul a arătat că Franța și România au abordări similare cu privire la independența energetică sau la chestiuni privind apărarea și că parteneriatul strategic prevede, de exemplu, "formarea unui grup pentru interacțiuni cu privire la unele subiecte importante, cum ar fi tranziția energetică". Diplomatul a menționat că se deplasează frecvent în județele din România, unde discută cu autoritățile locale, care îi prezintă oportunitățile pe care le oferă în termeni de parc industrial, fiscalitate. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei