Claudiu-Iorga Palaz, candidatul UNPR la Primăria Municipiului Constanța, a oferit constănțenilor și turiștilor de pe Faleza Cazinoului circa 500 de albume foto-documentare despre istoria acestui monument arhitectonic.
- Publicitate -
Multe dintre persoanele vârstnice cu care s-a întâlnit i-au povestit despre strălucirea de odinioară a zonei peninsulare, acum o ruină, și l-au rugat să facă în așa fel încât să le reda demnitatea de locuitor al unui oraș civilizat, ignorată ani întregi de administrația Mazăre. Palaz i-a asigurat că regăsirea spiritului și a valorilor Constanței trebuie să devină un punct de plecare pentru viitorul municipiului, pe care are ambiția de a-l face un adevărat oraș european.
"Constanța trebuie să redevină un oraș viu, în care cu toții să-și găsească locul și să se simtă bine. Am început curățenia în oraș și voi continua până la a-l mătura pe Mazăre de la Primărie. Ca primar, voi repara tot ce s-a distrus în ultimii ani și voi aduce orașul la nivelul la care ar trebui să fie, dar nu este. Doar așa vom redeveni mândri că suntem constănțeni", i-a asigurat Palaz.
Palaz, prezent la concursul de pescuit al ANCMR
Duminică, Palaz s-a aflat n mijlocul membrilor Filialei Constanța a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, în cadrul unui concurs de pescuit organizat pe Lacul Tatlageac.
"Am răspuns cu deosebită plăcere invitației dumneavoastră și a președintelui asociației, domnul general (r ) Constantin Zeca, de care mă leagă o caldă prietenie. Am ținut să fiu astăzi alături de domniile voastre, pentru a vă ura «fir întins» și a ne cunoaște și într-un cadru mai puțin oficial. Întotdeauna cadrele militare în retragere și în rezervă, de la toate armele, mi-au fost alături la evenimentele pe care le-am organizat ca prefect, cu prilejul sărbătorilor naționale, fiind mereu un exemplu de demnitate, implicare și patriotism. Vă consider adevărați camarazi și vă apreciez întreaga activitate, prin care demonstrați că a trece în rezervă sau retragere nu înseamnă a bate pasul pe loc, ci a merge mai departe, cu același entuziasm și spirit civic. Sunt convins că adevăratele relații interumane au valoare doar dacă se construiesc pe respect reciproc și continuă dincolo de cadrul impus de normele funcțiilor pe care le deținem la un moment dat. De aceea, vă mulțumesc pentru onoarea de a mă afla astăzi, aici, printre dumneavoastră, cei despre care, întotdeauna îmi place s-o spun, nu sunteți decât în rezervă, nu și în retragere", a declarat Palaz în fața celor prezenți.
Menționăm că, printre zecile de rezerviști participanți la concurs, alături de președintele asociației, gen. (r ) Constantin Zeca, s-au aflat și comandor (r ) George Roiu, general de brigadă (r ) Oscar Beneș, colonel (r ) Traian Țăranu și colonel (r) Nicolae Antonescu.