Duminică, 07 Iunie 2026

„Ziua de Așure”, o celebrare a tradiției și unității în sânul comunității din comuna Cumpăna

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 26 Iulie 2025 536 1 min citire
În cursul zilei de sâmbătă, în mijlocul comunității multiculturale din comuna Cumpăna, la noul sediu al sucursalei locale a Uniunii Democrate Turce din România, a avut loc celebrarea „Zilei de Așure” un eveniment cu profundă încărcătură spirituală, care a reunit locuitorii comunei într-un gest comun de respect, tradiție și solidaritate.
Organizat chiar în sânul comunității din Cumpăna, evenimentul a demonstrat încă o dată frumusețea și forța unei colectivități unite, în care tradițiile sunt păstrate cu mândrie și împărtășite cu generozitate.
Ziua de Așure, celebrată în a zecea zi a lunii Muharrem, este marcată prin pregătirea desertului tradițional numit „așure” simbol al recunoștinței și al diversității, realizat din cereale, fructe și leguminoase.
Alături de femeile din comunitatea turcă, care au contribuit la buna organizare a evenimentului, s-au aflat și reprezentanți ai administrației locale și ai societății civile. Printre cei prezenți s-au numărat Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, Elena Drăgoi, consilierul local, Mariana Giurgiu, președinta Asociației Gospodinelor din comuna Cumpăna, precum și Aurelia Turcu, susținătoare activă a inițiativelor culturale locale. De asemenea, au fost prezente femei din cadrul Uniunii Democrate Turce și imamul localității, Amet Revan, care a adresat rugăciuni și mesaje de binecuvântare celor prezenți.
Un rol important l-au avut gospodinele turcoaice din Cumpăna, care au pregătit cu măiestrie bucate specifice bucătăriei tradițional turcești, aducând un plus de savoare și autenticitate atmosferei.
Le mulțumim pentru generozitatea și implicarea lor în păstrarea vie a acestor tradiții. Evenimentul a fost o expresie sinceră a armoniei interetnice și a spiritului de comunitate care definesc comuna Cumpăna. A fost un moment de sărbătoare, dar și de reflecție, în care valorile precum respectul, bunăvoința și conviețuirea pașnică au fost puse în lumină", au transmis reprezentanţii administraţiei publice locale din Cumpăna. 
Taguri
Articolul anterior Accident rutier între două autoturisme, la intersecția străzilor Meșterul Manole cu Fântânele, din Constanța
Articolul următor Ministrul Sănătăţii anunță controale în spitale începând de săptămâna viitoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei