Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Administrată unor persoane sănătoase, aspirina crește riscul de hemoragie internă

de Cuget Liber Marţi, 01 Septembrie 2009 381 1 min citire
Administrată unor persoane sănătoase, aspirina crește riscul de hemoragie internă
Persoanele sănătoase care iau aspirină pentru a preveni atacurile de cord își fac mai mult rău, beneficiile produse de medicament fiind depășite de riscurile mari de hemoragie internă, susțin cercetătorii scoțieni, informează The Telegraph.
Milioane de oameni iau o doză zilnică de aspirină, în speranța de a se menține sănătoase. Rezultatele studiului scoțienilor arată că persoanele sănătoase care iau aspirină nu reduc semnificativ riscul unui atac de cord, în schimb au un risc de două ori mai mare de a fi internate în spital din cauza unei hemoragii interne.
Rezultatele studiului au fost prezentate la congresul Societății Europene de Cardiologie care a avut loc în Barcelona. "Cercetarea noastră sugerează că aspirina nu ar trebui prescrisă populației generale. Aspirina produce o reducere a problemelor de sănătate, însă problema este că produce o creștere a riscului de sângerare internă, care poate provoca decesul", a afirmat prof. Gerry Fowkes, de la Wolfson Unit for Prevention of Peripheral Vascular Disease din Edinburgh.
Cercetarea a fost efectuată în Scoția, pe 29.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 75 de ani, care au fost urmărite timp de opt ani. Subiecții studiului au fost împărțiți în două grupuri, fiind tratați cu aspirină sau cu un medicament tip placebo.
Taguri
Articolul anterior 167 constănțeni au fost diagnosticați cu sifilis
Articolul următor 307 cazuri de contaminare cu gripă porcină în România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei