Inestetică și supărătoare, acneea este o afecțiune a pielii frecvent întâlnită la adolescenți. Atunci când ea trece de la o formă ușoară, în care apar doar petele roșii și umflate sau "coșurile", cum sunt cunoscute de toată lumea, la comedoame dureroase și inflamate, este nevoie de un control medical de specialitate.
- Publicitate -
Deși este întâlnită mai ales la adolescenți, acneea poate crea probleme chiar și la vârste de peste 40 de ani și, deși tratată, poate lăsa urme adânci, sub formă de leziuni sau cicatrici la nivelul pielii. Aceste probleme au ca sursă nivelul crescut hormonal care produce secreția de sebum. Deși acesta este produs de organism pentru a păstra umiditatea pielii, în mo-mentul în care porii sunt astupați de microbi, apare sebumul în exces sau celulele moarte de la suprafața pielii, apare acneea.
Simptomele ușoare se pot agrava fără tratament
Chiar dacă pacientul prezintă o formă ușoară de acnee, fără o igienă adecvată și un tratament specializat, problemele se pot agrava.
"Nu sunt suficiente tratamentele din farmacie. De cele mai multe ori, este nevoie de un consult spe-cializat, pentru că acneea poate să se declanșeze prin asocierea cu alte afecțiuni sau poate chiar ea în sine să fie o altă formă de afecțiune a pielii. Deși adresabilitatea către medici a scăzut extrem de mult, pentru că fiecare se tratează după ureche, pacienții trebuie să știe că formele grave necesită investigații serioase și că doar prin consultație se poate pune un diagnostic corect și un tratament ca atare", a explicat medicul Ioana Antohi, doctor în științe medicale, medic primar dermato-venerice-alergologie.
Medicul susține că, din păcate, pentru multe dintre aceste afecțiuni, intervin și factorii externi care pot declanșa fondul bolii: alimentația incorectă și stresul.
Igiena previne exacerbarea bolii
Igiena feței este la fel de importantă pe cât este tratamentul. Acești factori de combatere a acneei, indiferent de stadiul ei, sunt esențiali pentru ca boala să nu se agraveze. Specialiștii recomandă evitarea produselor agresive de spălare și igienizare a feței care pot usca tenul.
Mai mult decât atât, se recomandă schimbarea așternuturilor de cel puțin două ori pe săptămână pentru îndepărtarea microbilor. În cazul temperaturilor ridicate, spălarea zonelor cu probleme se realizează mult mai des pentru îndepărtarea transpirației. Aceasta, combinată cu microbii, produce și mai multe leziuni la nivelul feței, gâtului sau brațelor.
"Dacă acneea se înrăutățește și nu se văd rezultate după utilizarea tratamentelor din farmacie, este nevoie de consult", adaugă medicul Ioana Antohi.
Tratamentul cu laser, o opțiune modernă
Tratamentul se realizează în urma consultului clinic și se stabilește în funcție de vechimea și gravitatea bolii. Printre metodele de tratament, medicii recomandă și o procedură de tratare cu ajutorul laserului.