Fațetele dentare, o soluție în estetica modernă, la M&M Dental Team

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 19 Aprilie 2024 2962
Fațetele dentare sunt ceea ce lentilele de contact sunt pentru ochi. Arată ca nişte scoici foarte fine şi translucide, ce au forma exteriorului vizibil al dinţilor şi sunt, de obicei, realizate din ceramică. Acestea se fixează pe dinţi prin adeziune, acoperind suprafaţa exterioară a dinţilor, ca nişte măşti perfecte.
Se poate spune că faţetele dentare sunt mici lucrări de artă, proiectate computerizat, fabricate prin tehnologii avansate şi finisate manual, pentru a imita perfect smalţul natural al dintelui. Acestea pot fi utilizate pentru acoperirea unui singur dinte sau a tuturor. Culoarea acestora se stabileşte în funcţie de fizionomie şi culoarea celorlalţi dinţi rămaşi nefaţetaţi. În cazul în care, unul sau mai mulți dinți au avut anumite probleme, precum decolorare, pătare sau aceștia sunt nealiniați, atunci fațelele dentare sunt soluția potrivită pentru dumneavoastră. Potrivit dr. Cristian Mina, de la M&M Dental Team, de pe strada Onești nr. 37 din Constanța, tehnologia utilizată pentru realizarea fațetelor dentare este foarte avansată, iar aceste aplicații sunt confecționate din mai multe tipuri de materiale. Astfel, există fațete realizate din porțelan sau ceramică presată, din disilicate de litiu (din ceramică sau porțelan foarte subțire, dar foarte rezistent) și fațete din zirconiu. Cele din urmă sunt cele mai rezistente, însă nu la fel de estetice ca cele din ceramică sau porțelan. Acestea sunt utilizate mai ales pentru măsele.

Mai mult decât atât, în funcție de modul de aplicare, există două tipuri de fațete. Fațetele care nu necesita șlefuire sunt realizate din ceramică foarte subțire de 0.3 mm și se lipesc pe dinți. Acestea sunt recomandate atunci când dinții sunt drepți, sănătoși și vă doriți doar o ușoară alungire sau schimbare a formei acestora. De asemenea, dacă aveți strungăreață, iar aparatul dentar nu este o soluție, o puteți acoperi cu ajutorul acestor fațete dentare. În cazul în care dinții sunt galbeni sau sunt ciobiți, fațetele care nu necesită șlefuire sunt o opțiune foarte bună pentru dumneavoastră.


Reuşita aplicării faţetelor înseamnă o cimentare perfectă
„Faţetele cu şlefuire necesită o pregătire anterioară a dintelui. Medicul realizează şanţuri foarte mici în smalţul dintelui, urmând ca apoi să cimenteze faţetele. Acestea sunt efectuate din porţelan şi sunt cea mai modernă tehnică de înlocuire sau de îmbunătăţire a zâmbetului. Mai mult decât atât, acestea pot oferi ocazia pacientului de a alege ce mărime, culoare sau formă îşi doreşte, astfel încât rezultatul final să fie cel mult dorit. Cu atât mai mult, vă oferă posibilitatea de a opta pentru o culoare naturală, astfel încât nimeni să nu-şi poată da seama că, de fapt, dinţii voştri au fost faţetaţi. Faţetele dentare sunt alcătuite din straturi foarte subţiri pentru a acoperi suprafaţa frontală a dinţilor naturali. În cazul în care unul dintre dinţi a fost spart, crăpat, aceste faţete dentare vă vor reînnoi zâmbetul şi vă vor reda încrederea în voi înşivă”, a precizat medicul.

Reuşita aplicării faţetelor înseamnă o cimentare perfectă, care să nu lase loc resturilor de mâncare să intre între dinţi sau sub gingie. Totodată, trebuie subliniat că aceste faţete nu au doar un rol estetic, ci şi funcţional, pentru că îmbracă dintele şi îl protejează, oferindu-i o rezistenţă mult mai mare. Medicul va prepara într-un anumit fel dintele, operaţiune numită şlefuire. Procesul de şlefuire este foarte important şi implică, bineînţeleles, competenţe şi abilităţi personalizate ale medicului dentist. De asemenea, dintele respectiv trebuie să nu prezinte procese infecţioase la nivelul rădăcinilor, să fie corect tratat şi să nu fie mobil. Pregătirea dinţilor pentru această etapă protetică este de cele mai multe ori un demers endodontic şi chiar stimulativ pentru competenţele şi abilităţile individuale ale medicului. Este important totuși ca medicul ce utilizează ghidul să dețină un grad de experiență în domeniul implantologiei dentare, el trebuind să se asigure că ghidul chirurgical a fost plasat pe arcadă în poziția corectă și că acesta nu va prezenta nici un fel de mobilitate, atât în repaus, cât și în timpul realizării manoperelor. Toate acestea în condiţiile în care, chiar și cele mai mici abateri de la poziția stabilită anterior pe planificarea digitală, pot produce efecte dezastruoase. În cadrul clinicii la M&M Dental Team, de aceste faţete dentare se va ocupa dr. Cristian Mina, medic specialist, specializarea Ortodonție și Ortopedie dento-facială, UMF Târgu Mureș, absolvent al Programului Master Course Oral Implantology, în cadrul Universității Unicamillus din Roma, în parteneriat cu Institutul Stomatologic din Toscana şi absolvent al Advanced Smile Design Workshop. În prezent, acesta urmează cursurile Programului Master Course on Implant Therapy and Edentulism 2023 organizat de Buser&Schuler Academy și Universitatea din Berna şi din anul 2024, urmează cursurile programului de masterat coordonat de prof. Maurice Salama, Salama Implantology Mastership.


Taguri

Comentează știrea

Costica
18 aprilie

Buna reclama dar de prețuri nu se vorbește căci la asta se rezuma totul

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei