Peste 94.000 de cazuri de infecții respiratorii acute au fost semnalate în săptămâna 22 - 28 februarie, fiind comunicate 17 decese noi, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Infecțioase.
- Publicitate -
La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, infecții acute ale căilor respiratorii superioare - IACRS și pneumonii) a fost de 94.041, cu 25.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (125.639) și ușor mai crescut (cu 2.3%) comparativ cu cel înregistrat în săptămâna precedentă (91.936).
De asemenea, în ultima săptămână din februarie s-au înregistrat, la nivel național, 466 cazuri de gripa/ILI, comparativ cu 455 cazuri înregistrate în aceeași săptămână din 2015.
Datele mai arată că s-au înregistrat 39 cazuri de Infecție Respiratorie Acută Severă (SARI), cu cinci mai puține față de săptămâna precedentă și cu 10 mai multe față de aceeași perioada a sezonului anterior.