Ieftinirea medicamentelor aduce necazuri pentru pacienți. Ce medicamente vor dispărea din farmacii

de Vali PAPATANASIU Marţi, 14 Februarie 2017 163
De la 1 martie, peste 100 de medicamente esențiale, dar și vaccinuri care ies de sub patent ar putea dispărea din piață după ce Guvernul a decis să aplice o decizie prin care prețul la doctoriile eliberate cu rețetă scade cu 35%, notează adevărul.ro.
Potrivit sursei citate, o nouă criză pare să izbucnească în sistemul de sănătate după ce autoritățile au decis să pună în aplicare, de la 1 martie, o decizie prin care prețul la medicamentele eliberate cu rețetă, care ies de sub patent, scade cu 35%. Măsura a fost amânată toamna trecută de guvernul Cioloș în urma numeroaselor dosare depuse la producătorii de medicamente la Agenția Națională a Medicamentului, prin care notificau autoritățile că intenționează să retragă sute de medicamente de pe piață dacă prețurile vor scădea. Concret, anul trecut, ministrul Vlad Voiculescu a semnat ordinul care prevedea o scădere etapizată, în doi ani, a medicamentelor care ies de sub patent, prima reducere, de 10%, fiind prevăzută în luna ianuarie 2017.

Însă, acum, guvernul Grindeanu a anunțat că reducerea va fi de 35%, dintr-un singur foc, cu aplicare de la 1 martie. Dar specialiștii atrag atenția că măsura, deși pare să fie în beneficiul pacienților, ar putea avea efecte contrare, la fel cum s-a întâmplat în 2015, când prețul medicamentelor a fost reactualizat, iar accesul pacienților la tratamente a fost îngreunat, aceștia fiind nevoiți să alerge mai mult pentru a-și procura medicamentele. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei