Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Legea indiferenței domnește la Clinica de Neuropsihiatrie Palazu Mare!

de Andreea NĂSTASE Miercuri, 28 August 2013 1325 4 min citire
Bolnavi tratați pe banii medicilor, saloane aflate în clădiri părăginite și cadre medicale revoltate de un sistem tot mai haotic. Așa poate fi descrisă, în mare, Clinica de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța. Și chiar dacă problemele au "rădăcini" vechi, medicii susțin că, din partea conducerii, nu au existat semne că situația s-ar putea îmbunătăți.
Una dintre problemele majore cu care se confruntă personalul medical al Clinicii de Neuropsihiatrie Palazu Mare este lipsa fondurilor, motiv pentru care fiecare dintre cei șase medici care fac de gardă la psihiatrie sunt nevoiți să cumpere din buzunarul propriu multe dintre medicamente.
Și lista continuă cu lipsa unei ambulanțe care să transporte în și din spital pacienții care au nevoie de îngrijiri medicale speciale, lipsa personalului care să protejeze medicii de pacienții bolnavi, dar și indolența instituțiilor locale care, spun medicii, nu își fac datoria.
"Când ne pregătim de gardă, trecem întâi pe la farmacie. De ani de zile avem problema aceasta și de ani de zile lipsesc tratamentele și medicamentele de bază care nu au voie să lipsească dintr-o secție de psihiatrie. Și această situație devine înfiorătoare mai ales pe perioada verii, când ajung pe litoral foarte mulți bolnavi psihic din toată țara, care evident că ajung să fie internați la noi. Se fac aproximativ 180 de internări pe lună în aceste 3-4 luni de sezon cald, iar noi dispunem de 75 de paturi pe toată secția. Media zilelor de internare este de 14 zile pentru fiecare pacient, însă ea poate crește dacă este necesar. O mare problemă avem și atunci când trebuie să externăm pacienții. Nu putem face asta pentru că nu dispunem de o ambulanță proprie, fapt pentru care așteptăm ca familia să vină după pacient. Și de multe ori așteptăm săptămâni bune", ne-a declarat dr. Diana Cîrjaliu-Meliu, șefa Secției de Neuropsihiatrie Palazu Mare.
Deciziile instanței, "răspunsuri tardive"
Legea spune că un bolnav psihic poate fi internat într-o secție de psihiatrie numai în condițiile în care un membru al familiei sau o persoană care consideră că acesta reprezintă un pericol public depun o plângere la Parchet. În acest fel ajung bolnavii și la Palazu Mare să fie internați, însă lucrurile se complică odată ce decizia instanței de a-l obliga pe pacient la internare și tratament nu este luată la timp.
"Orice cetățean care constată că există un om cu o boală psihică ce poate să pună în pericol siguranța celorlalți sau este un pericol social, fizic, poate face plângere la Parchet. Cei care ar trebui să facă acest pas sunt familiile, însă ele nu fac acest gest pentru că îl percep ca pe un rău făcut copilului, rudei. Cei aduși aici sunt aduși cu poliția și cu ambulanța, urlând și agresând pe toată lumea. E adevărat că acesta este un stres extraordinar pentru familie, dar pentru pacienți acest stres este doar temporar. În cazul în care cineva face totuși această plângere penală, cursul ar trebui să fie următorul: Parchetul cere expertiză psihiatrică medico-legală, în cadrul căreia se pune diagnosticul și dacă e considerat pericol, atunci e încadrat fie în articolul 113 Cod penal, care înseamnă obligarea la tratament în ambulatoriu, chestiune inutilă pentru că bolnavul nu are conștiința bolii și el nu își va face niciodată tratamentul, fie la 114 Cod penal, care înseamnă internarea obligatorie și asta se face în spitale-penitenciar din țară, care sunt doar câteva la număr. Toate acestea sunt hotărâri judecătorești care trebuie luate în regim de urgență. Ce se întâmplă însă când un pacient se internează nevoluntar? Suntem obligați să îl consultăm și în termen de 24 de ore să trimitem decizia de internare la Parchet, care să semneze că a luat cunoștință și să trimită dosarul spre judecată. Când am făcut treaba asta, am primit un pliculeț de la Judecătorie abia după un an și jumătate de la internare, în rest nu ne-a răspuns niciodată Parchetul. Acești bolnavi sunt oameni care ne pot da oricând în judecată, pentru că practic au fost obligați la internare, și să câștige. Legea e foarte clară, pacientul psihic, nu poate fi internat împotriva voinței lui", susține medicul.
Deși își desfășoară activitatea în astfel de condiții, medicii din cadrul Clinicii de Neuropsihiatrie cred că situația nu se va îndrepta atâta vreme cât o situație atât de gravă, dar delicată este tratată cu indiferență.
"Tratamentul este singurul care poate ține boala sub control, deși în psihiatrie nu există vindecare. Este regretabil că legea există, însă nu este niciodată respectată. Poate că nu ar mai trebui să își pună nimeni întrebarea «De ce umblă nebunii liberi?», ci să își asume situația și să reacționeze. Din păcate, acesta este un sistem care suferă de indife-rență!", completează șefa secției.
Taguri
Articolul anterior Ministrul agriculturii / Fermele de vaci de lapte ar putea fi sprijinite printr-un subprogram special
Articolul următor Singurul centru medical de urgență din Mamaia

Comentează știrea

noni
28 august 2013
punem mana de la mana

Punem noi bani, cetatenii Constantei dar internati-i si pe Pastaie si Porcusor. Va rugam !!

Mazăre cu zarzăre
28 august 2013
Vă pup, pa, pa

Ăștia se tratează în ambulatoriu, că-s burjoi. Iar din păcate, pentru alcool, prafuri și femei nu există leac. Voi, cetățenii Constanței puteți să puneți în continuare bani, căci viciile costă scump !

Palazu Mare
28 august 2013
Sevraj ușor

Porcu' și mazăre suferă de mai multe boli, cum ar fi: nesimțire, tupeu, sfidare, nerușinare, inconsecvență, etc.. Din păcate toate astea-s cronice și nu se pot trata medicamentos. Singurul tratament ar trebui să-l aplicăm noi, constănțenii ar fi tratamentul cu dispreț, asta în condițiile în care conștientizăm că bolile sunt incurabile. Altfel, ne merităm soarta...

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei