Noul pachet de servicii medicale de bază a creat o serie de nemulțumiri în rândul medicilor de familie, aceștia susținând că proiectul reprezintă reducerea semnificativă a timpului acordat actului medical. Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu, a declarat că organizația profesională pe care o reprezintă a propus pentru noul pachet de servicii medicale de bază o debirocratizare clară a activității medicilor de familie.
- Publicitate -
"Sunt multe neclarități în transformarea principiilor pachetului de bază în servicii decontabile. Noi am considerat necesar să existe un proiect pilot, să nu fie pusă o țară întreagă într-o tulburare. Avem propuneri depuse privitor la debirocratizarea clară și necesară și alocarea unui timp efectiv pe care să îl alocăm pacienților. Dacă vom continua să facem hârtii, nu vom rezolva nimic. Există și un scepticism în ceea ce privește legislația și stabilitatea din sistem", a declarat dr. Tănăsescu.
Medicii de familie au ridicat și problema prevenției, introdusă în pachetul de servicii medicale. Însă, au subliniat ei, este necesar ca populația și cunoască și obligațiile, motiv pentru care au propus derularea unei campanii de informare privind prevenția și a unui program special care să nu fie decontat din fondul de asigurări.