Litoralul românesc nu este pregătit în totalitate pentru a întâmpina turiștii care vor alege să petreacă 1 Mai și Paștele la mare. Cel puțin asta a declarat Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM, Turism și Mediu de Afaceri, prezentă zilele acestea la Conferința Națională pentru Turismul în Sănătate care a avut loc la Sanatoriul de la Mangalia.
- Publicitate -
"Niciuna dintre stațiuni nu este 100% pregătită. Din loc în loc sunt neamenajate porțiuni dintre hoteluri, cele de spațiu public, trotuare și zone verzi. Sunt și unele hoteluri care arată rău și a căror imagine o afectează și pe cea a hotelurilor care arată bine. În unele stațiuni circa 10% din hoteluri nu sunt amenajate, în altele 20%, însă niciodată, de 1 Mai nu au fost toate hotelurile pline, deci nu va fi afectat fluxul de turiști".
Ministrul a ținut însă să sublinieze că cele mai puține probleme sunt în stațiunea Mamaia, în timp ce în stațiunile din Sudul litoralului lucrurile sunt la polul opus.