Numărul internărilor în spitale va fi mai mic cu 10% din 2011

de Cuget Liber Miercuri, 29 Decembrie 2010 308
Numărul internărilor în spitale va fi redus cu zece la sută începând cu 2011, potrivit noului contract cadru privind acordarea asistenței medicale pentru următorii doi ani și a Planului Național de Paturi elaborat de Ministerul Sănătății (MS), potrivit Mediafax.ro. "Foarte important, în Contractul-cadru s-a prevăzut reducerea cu zece la sută a internărilor în spitale și respectarea Planului Național de Paturi", a precizat MS într-un comunicat. Noul Contract-cadru mai prevede la capitolul asistență medicală spitalicească o noutate. Este vorba despre faptul că la contractarea serviciilor medicale spitalicești, unu la sută din fondurile aprobate cu această destinație la nivelul Casei de asigurări să se utilizeze pentru cazurile de comorbiditate și numărul de zile de îngrijiri acordate în cadrul secțiilor/compartimentelor de terapie intensivă, în condițiile stabilite prin norme. A fost alocat un procent de unu la sută din fondurile aferente acestui segment de asistență medicală, repartizat spitalelor care au implementat sistemul de management al calității, potrivit conducerii MS.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei