Joi, 04 Iunie 2026

Peste 35 de milioane de persoane suferă de demență

de Cuget Liber Joi, 24 Septembrie 2009 299 1 min citire
Peste 35 de milioane de persoane vor suferi, la nivel global, în 2010, de maladia Alzheimer sau alte forme de demență, iar o parte dintre bolnavi nu va primi niciun trata-ment, potrivit unui raport publicat de Alzheimer’s Disease International.
Problema se înrăutățește mai ales în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, unde există puține facilități pentru diagnosti-carea și îngrijirea pacienților care suferă de diferite forme de demență, a indicat Alzheimer’s Disease International, un grup care reprezintă asociațiile de profil la nivel global. Raportul și studiile publicate anterior indică faptul că numărul bolnavilor care suferă de demență va crește într-un ritm alarmant, spun specialiștii.
"La nivel global, circa 35,6 milioane de persoane vor suferi de demență în 2010. Potrivit estimărilor, numărul acestora va crește de aproape două ori la fiecare două decenii, până la 65,7 milioane în 2030, respectiv 115,4 milioane în 2050", informează același raport.
În lume există puține tratamente pentru ameliorarea stării de sănătatea a bolnavilor de Alzheimer, cea mai comună formă de demență, sau de alte tipuri de demențe vasculare, provocate de blocarea arterelor din creier.
Medicamentele tradiționale pot ameliora starea de sănătate a pacienților doar temporar, însă aceștia își pierd treptat memoria, capacitatea de a se orienta în spațiu, de a înțelege lumea din jur și de a avea grijă de ei.
Specialiștii nu au descoperit până în prezent un tratament împotriva maladiei Alzheimer.
Taguri
Articolul anterior Interzicerea fumatului salvează vieți
Articolul următor Loțiunea anti-impotență, mult mai rapidă decât Viagra

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei