Duminică, 07 Iunie 2026

Produsele etnobotanice din magazinele de vise sunt, de ieri, ilegale

de Cuget Liber Marţi, 16 Februarie 2010 381 < 1 min citire
Ordonanța de urgență care interzice punerea în vânzare a 36 de plante și substanțe cu proprietăți psiho-active a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial. În consecință, proprietarii magazinelor de "vise" care le comercializau au obligația să le distrugă până pe 25 februarie, având în vedere termenul de zece zile dat de Minis-terul Sănătății, de la data publicării normei.
Pedepsele prevăzute în ordonanța de urgență, pentru vânzarea substanțelor și plantelor interzise, pleacă de la trei ani de închisoare și ajung la 20 de ani, în cazul comercializării anumitor substanțe, precum mefedronei și al derivaților de piperazină, considerate droguri de mare risc. Se pedepsește, de asemenea, și cultivarea, producerea, fabricarea, prepararea, transformarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul, cumpărarea și deținerea.
Noile plante și substanțe interzise sunt, în cea mai mare parte, specii de salvie - plantă care produce halucinații, specii de mitragină - plantă cu efecte similare cocainei, ciuperci și substanțe precum LSA, ketamină, derivați de piperazină, sare de baie - mefedrona.
Potrivit Ministerului Sănătății, efectele produse de respectivele substanțe sunt similare celor date de substanțele psihotrope, având efect direct asupra creierului uman.
Taguri
Articolul anterior Cultivat și în România Porumbul modificat genetic este toxic pentru organele interne
Articolul următor Lăcomia lui Ciobanu, păcatul care l-a băgat după gratii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei