Vineri, 05 Iunie 2026

Record de copii internați la Spitalul Județean, cu sindromul wheezing

de Andreea NĂSTASE Joi, 05 Septembrie 2013 369 2 min citire
Record de copii internați la Spitalul Județean, cu sindromul wheezing
Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța a devenit neîncăpătoare în ultima lună, datorită numărului record de internări. Medicii susțin că față de media lunilor precedente, "valul de pacienți" a depășit capacitatea secției și le-a dat mari bătăi de cap.
"Tragem un semnal de alarmă și intenționăm să purtăm o discuție și cu Direcția de Sănătate Publică pe acest subiect, pentru că au fost extrem de mulți copii internați în această vară. Nu cunoaștem încă motivele și căutăm să vedem de ce a fost o avalanșă de copii internați. Secția de pediatrie a avut în luna august peste 1000 de internări. În mod normal, în cele mai aglomerate luni din an nu depășesc 600. Din acest motiv, reamintesc necesitatea unui spital de copii care ar putea trata tocmai aceste cazuri", a declarat managerul Spitalului Județean, Dănuț Căpățână.
Și șefa secției de pediatrie susține că numărul mare de pacienți a făcut ca medicii să lucreze la foc continuu în această perioadă.
"1200 foi de  observație au fost întocmite numai în ultima lună, 876 cu foaie de  observație continuă și 144 de foi de observație de zi. Numărul lor a variat dar am depășit cele 74 de paturi, iar în terapie intensivă am avut între 11 și 20 de pacienți pe zi, în mod constant. Deși am avut și un procent important de turiști, majoritatea pacienților sunt din județ.  Mulți copii care au ajuns la spital, prezentau boli respiratorii însoțite de simptomul de wheezing, care se manifestă ca niște adevărate crize de astm bronșic. Unii din  copii erau cunoscuți cu patologie respiratorie, aflați  în evidențele medicilor din oraș și din țară pentru astm bronșic sau pentru o patologie sugestivă pentru astmul bronșic și care probabil odată ajunși la mare acest climat umed și încărcat, au necesitat internare. Spitalizarea a durat de la câteva ore la câteva zile, în funcție de starea și evoluția fiecărui pacient. Am fost uimiți de numărul atât de mare de bolnavi, care s-au confruntat cu exacerbarea simptomelor probabil din cauza umezelii. A doua categorie de pacienți a fost cea care a mâncat alimente nepotrivite vârstei sau care a primit mâncare ținută în condiții necorespunzătoare și care s-au prezentat cu febră, vărsături și dureri abdominale", susține dr. Cristina Mihai.
Taguri
Articolul anterior Cine sunt noii șefi de secție din Spitalul Județean Constanța
Articolul următor Secția de cardiologie a Spitalului Județean, aproape gata

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei