Copilul nu poate pronunța corect cuvintele, deteriorează din ce în ce mai puternic toate sunetele în încercarea de a vorbi și are pe deasupra și un comportament de respingere a celor din jurul lui. Specialistul susține că poate fi vorba despre o tulburare de limbaj care îl frustrează, dar și de o întârziere mentală. În ambele cazuri însă, situația nu poate fi remediată decât prin corecție logopedică și intervenții recuperatorii.
- Publicitate -
Tulburările de limbaj pot conduce la incapacitatea de integrare socială și pot exista cu diferite grade și proporții, atât la subiecții cu intelect normal, cât și la cei care au un alt handicap. Chiar în condițiile în care nu există un alt handicap decât cel de limbaj, copilul pierde, mai mult sau mai puțin, posibilitatea de a recepționa și exprima corect cunoștințele.
"Cu cât tulburările de limbaj sunt mai grave, cu atât se manifestă o mai mare simplitate și uniformitate la nivelul conduitei verbale. La dificultățile de mai sus, se adaugă cele din planul personalității: timiditatea exagerată, frustrare, anxietate etc. Și acestea sunt determinate de gravitatea și extensia tulburărilor de limbaj. Toate acestea se reflectă în slaba integrare socială și școlară, în manifestarea unor comportamente aberante și o adaptabilitate redusă. Din aceste motive, cunoașterea, chiar și sumară, a principalelor categorii de tulburări de limbaj ce se întâlnesc la vârstele preșcolară și școlară îi creează părintelui posibilitatea adoptării unei atitudini diferențiate față de copii și intervenții corectiv-recuperative într-un cadru special pentru desfășurarea corecției logopedice", explică Georgiana Diaconescu, psihoterapeut în centrul de autism "Steluța Fermecată" din Constanța.
Dislalia, neputința de a vorbi
Dislalia este cea mai frecventă tulburare de vorbire ce constă în abaterea de la pronunția obișnuită, de la vorbirea standard. În unele cazuri, dislalia se manifestă prin neputința emiterii unor sunete sau a silabelor, ori omiterea lor, iar în altele, ele sunt înlocuite, substituite, inversate sau deformate.
"În formele grave, asemenea fenomene se pot produce și la nivelul cuvintelor. Se poate considera că există o dislalie simplă sau parțială, când apar deteriorări numai la nivelul anumitor sunete și alta generală sau polimorfă, când sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor. Sunetele afectate nu au aceeași pondere, deoarece și în vorbire unele au o frecvență mai mare în raport cu altele. Consoanele sunt mai des afectate comparativ cu vocalele, iar dintre acestea, cele care apar mai târziu în vorbirea copiilor și care necesită pentru emitere mișcări de mai mare finețe a aparatului fonoarticular (cum sunt vibranta r, siflantele s-z, șuierătoarele s-j, africatele c-g-t) sunt supuse mai ușor fenomenului de destructurare", completează psihoterapeutul.
Cauze: probleme maxilare sau retard mintal
În funcție de cauzele ce stau la baza tulburărilor de pronunție, dislaliile se împart în organice și funcționale.
Dislaliile organice sunt provocate de anumite deficiențe anatomo-fiziologice la nivelul analizatorului auditiv sau al aparatului articulator. Printre deficiențele anatomice incriminate mai des în dislalie, se numără prognatismul și progenia, amplasarea deficitară a dinților, frenul lingual prea scurt, despicăturile maxilovalo-palatine (așa-numitele "gură de lup" și "buză de iepure").
Dislaliile funcționale sunt provocate de unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală, de vorbirea deficitară a unor persoane din anturajul copilului.
Terapia dislaliei este determinată nu doar de vârsta copilului, ci și de tipul sunetului afectat. Dacă sunt afectate sunete ce apar devreme în dezvoltare, este necesară recuperarea logopedică înaintea vârstei de 4 ani. Astfel, pronunțarea greșită sau nepronunțarea consoanelor p, b, m, t, d, n, f, v și a vocalelor, a căror apariție este specifică primului și celui de-al doilea an de viață, impune o vizită și începerea terapiei logopedice.