Un angajat al Consiliului Județean Constanța, diagnosticat cu gripă nouă

de Cuget Liber Miercuri, 18 Noiembrie 2009 413
Specialiștii Institutului Cantacuzino au confirmat, în cursul zilei de ieri, un caz nou de contaminare cu virusul gripal AH1N1 la un bărbat din județul Constanța. Potrivit lui Constantin Dina, directorul coordonator al Direcției de Sănătate Publică Constanța, este vorba de un caz de import. Bolnavul confirmat este angajat al Consiliului Județean Constanța, la Direcția de Afaceri Europene. În ultima săptămână, acesta s-a aflat în concediu de odihnă. Cu toate acestea, ieri s-a efectuat dezinfecția tuturor sălilor din cele două sedii ale CJC. Activitatea instituției se desfășoară normal. În județul Constanța au fost confirmate, până în prezent, 27 de cazuri și au fost suspendate cursurile unei clase de la Grupul Școlar "Lazăr Edeleanu" din Năvodari, după ce unul dintre elevi a fost confirmat cu gripă nouă. La nivelul întregii țări, numărul total al bolnavilor diagnosticați cu virusul gripal AH1N1 a ajuns la 1.466.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei