Au trecut 40 de zile de la moartea lui Denis și alte câteva de când și
Anca, fetița de 6 ani, a pierdut lupta pentru viață, iar anchetele în cazul
celor două tragedii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța par să
bată pasul pe loc. Familia lui Denis acuză întârzieri inexplicabile și lipsă de
răspunsuri clare, în timp ce dosarul penal deschis pentru ucidere din culpă nu
a produs până acum concluzii publice. Nici la Colegiul Medicilor și nici la
Ministerul Sănătății nu s-au făcut pași prea mari.
- Publicitate -
Avocatul
celor două familii a anunțat că procurorii de la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sector 1 au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul
băiatului decedat la jumătatea lunii ianuarie. Dar o astfel de anchetă este de
durată și nimeni nu știe când ar putea apărea primele concluzii. Deocamdată se
cercetează fapta și nu persoana.
„În
cazul lui Denis am primit răspuns că 11 medici sunt cercetați disciplinar de
colegiu iar al 12 lea pentru că are funcție de conducere îl cercetează Colegiul
Medicilor din Romania. Este o realitate juridică, stagnăm. Toate instituțiile așteaptă
răspunsul de la corpul de control al Ministerului Sănătății care nu a sosit și
nici ei nu ne au solicitat puncte de vedere de la noi. Nu știau nici ce critici
avem...doar atât", a declarat Ghiulfer Aisun Ismail, avocat.
11 medici verificați disciplinar. Ancheta unui medic, transferată la București
În
paralel, Colegiul Medicilor Constanța verifică activitatea a 11 medici, toți
implicați în actul medical. Pentru unul dintre aceștia, ancheta a fost
transferată la Colegiul Medicilor București. Este vorba chiar de președintele
Colegiului Medicilor din Constanța, aflat de gardă în ziua în care s-a luat
decizia transferării lui Denis în București.
O
comisie a Ministerului Sănătății analizează circumstanțele ambelor cazuri.
„Este
în curs dar mai mult nu vă putem comunica. Despre anchetele în curs nu putem
oferi informații, își desfășoară cursul normal, se verifică activitatea
fiecărui medic implicat. Cei care fac parte din organele de conducere nu sunt
judecați la nivel local, ci la nivel central. În cazul pacientului Briceag, am
fost de muncă. Termenul de anchetă este de 6 luni dar poate fi depășit, se cer
opinii de specialitate și nu întotdeauna colegii ne livrează răspunsurile în
timp util," a transmis Daniel Dumbravă, președintele Colegiului Medicilor
Constanța.
Între
timp, familiile copiilor morți așteaptă răspunsuri care întârzie să vină. Pe
micuțul Denis părinții se pregătesc să îl pomenească de 40 de zile.
Familiile
cer răspunsuri urgente, iar opinia publică așteaptă să afle dacă a fost vorba
despre o eroare medicală sau despre un lanț de neglijențe.
„Din
punctul meu de vedere este normal să fie anchetați pentru că oricare din cei 11
să vadă unde au greșit. Undeva s-a greșit. Iar din ce am văzut sunt toți
medicii care și-au pus parafa de aici de la Constanța. Noi ne pregătim să facem
de 40 de zile iar ancheta nu are niciun rezultat. Nici ancheta de la Spital,
nici cea de la Colegiu doar informații vagi că se face ceva dar rezultate
concrete nu sunt," a explicat Valeriu Briceag, tatăl lui Denis.
Acuzații de întârziere medicală și complicații grave după operații
Potrivit
acuzațiilor familiilor, copilul ar fi fost operat cu întârziere după
prezentarea la UPU, iar ulterior nu ar fi primit îngrijirea necesară în secția
ATI. Starea lui s-a degradat progresiv, fiind urmată de septicemie și
insuficiență multiplă de organe.
În
cel de-al doilea caz, o fetiță operată de apendicită ar fi suferit complicații
grave imediat după intervenție, posibil în urma intubării, potrivit
apărătorului familiilor.
Reprezentanții
spitalului au precizat că au transmis toate documentele către instituțiile
competente. Ambii copii au decedat ulterior în spitale din București.
Anchetele
sunt în desfășurare, iar concluziile oficiale ar putea stabili dacă a fost
vorba despre erori medicale sau complicații inevitabile.